ATENŢIE! Amenzi usturătoare pentru firmele care nu se supun autorizării de mediu
• Operatorii economici care fac obiectul derogării de la cerinţele de autorizare, conform Legii 211/2011 privind regimul deşeurilor (de exemplu, operatorii care îşi valorifică propriile deşeuri nepericuloase, precum rumeguşul sau lemnul, prin tratare termică cu recuperare de agent termic sau firmele care îşi reciclează sau reutilizează sub diferite forme propriile deşeuri, chiar dacă nu desfăşoară activităţi autorizabile din punctul de vedere al mediului).
„Prin Ordinul nr. 739/11 mai 2017, autorităţile române, prin Ministerul Mediului, urmăresc reglementarea (identificarea, înregistrarea şi controlul) operatorilor economici care gestionează deşeuri şi care în acest moment nu au obligaţia de a solicita şi obţine autorizaţia de mediu. În lipsa unui Registru naţional, firmele cu activităţile menţionate mai sus nu pot fi identificate şi există riscul desfăşurării unor activităţi ilegale, cu impact asupra mediului (abandonarea deşeurilor, transportul acestora către operatori neautorizaţi, eliminarea/valorificarea deşeurilor la sediul propriu fără respectarea normelor în vigoare etc.)”, explică Viorel Ionescu, consultant de mediu la Green Environment Support.
Pentru a figura în Registrul naţional, firmele menţionate trebuie să depună documentaţia specifică la sediul ANPM sau să o transmită prin poştă. Pentru analiza documentaţiei se percepe o taxă în valoare de 500 de lei care se achită în contul menţionat de ANPM, pentru fiecare tip de activitate pentru care se solicită înregistrarea. Numărul de înregistrare în Registru are o valabilitate de 5 ani.
Toţi operatorii economici înregistraţi în Registru au obligaţia de a ţine evidenţa gestiunii deşeurilor generate din activitate şi să le raporteze conform cerinţelor art. 49 din Legea 211/2011 privind regimul deşeurilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Dacă operatorii economici nu mai desfăşoară activităţi pentru care s-a solicitat înregistrarea în Registru, au obligaţia de a solicita radierea, în termen de 30 de zile de la încheierea activităţii şi vor prezenta raportarea deşeurilor generate, pentru intervalul de timp dintre sfârşitul perioadei de referinţă a ultimei raportări şi data cererii de radiere. De asemenea, orice modificare apărută în activitatea operatorului economic trebuie notificată în termen de 30 de zile şi se transmite către ANPM, împreună cu documentele justificative.
Lasă un răspuns
Vrei sa te alaturi discutiei?Lasa comentariul tau !