Buzăul susţine economia naţională prin descoperirea celui mai mare zăcământ onshore de gaze din ultimii 30 de ani

Descoperirea zăcământului a fost anunţată de către compania Romgaz pe 30 iunie 2016. Societatea a descoperit importante depozite de hidrocarburi în Perimetrul RG.06 Muntenia Nord–Est, unde desfăşoară operaţiuni petroliere ca unic titular al Acordului de Concesiune pentru Explorare–Dezvoltare–Exploatare, conform HG 23/2000 şi HG 968/2011.

Descoperirea este situată în sectorul nord-estic al Platformei Moesice în cadrul complexului structural Caragele, lung de circa 35 de kilometri, explorat pentru obiective geologice aflate la adâncimi între 1.500 şi 5.000 de metri, parte a programului de proiecte majore de explorare al companiei”.

„Testele de producţie finalizate la două sonde de explorare, 55 Damianca şi 77 Rosetti, confirmă o importantă acumulare de hidrocarburi în rezervoare calcaroase Jurasice pe un interval de circa 120 metri, aflat la adâncime de peste 4.000 de metri”, se arăta într-un comunicat al companie Romgaz.

Rezultatele testelor arată, potrivit documentului, că se prefigurează producţii zilnice cuprinse între 1.400 şi 2.200 boe / sondă, mărimea depozitului fiind estimată la 150 – 170 milioane boe.

“Rezultatele obţinute la cele două sonde confirmă că decizia utilizării seismicii 3D în explorarea de deschidere pentru obiectivele geologice de mare adâncime este una corectă. Productivitatea întregului ansamblu structural creşte considerabil în urma rezultatelor obţinute şi oferă perspectiva realizării de noi descoperiri importante în următoarea perioadă. Lucrările de explorare se derulează conform programelor stabilite şi includ realizarea planurilor de dezvoltare pentru intrarea în producţie a noilor sonde”, a declarat Dumitru Rotar, director general adjunct – Explorare şi Producţie – SNGN Romgaz SA Mediaş, citat în comunicatul de presă.

La rândul său, directorul general al companiei, Virgil Metea, a precizat că strategia Romgaz „vizează consolidarea poziţiei companiei pe piaţa de profil, prin identificarea unor oportunităţi noi de creştere şi diversificare şi prin îmbunătăţirea performanţelor companiei”.

„Condiţiile de piaţă actuale impun o analiză atentă a strategiei de investiţii pentru companiile din industria de petrol şi gaze. Pentru Romgaz, creşterea portofoliului de resurse şi rezerve de hidrocarburi, precum şi dezvoltarea activităţii de înmagazinare rămân prioritare. Într-o piaţă în continuă schimbare, investiţiile în explorare, exploatare şi înmagazinare sunt importante pentru dezvoltarea companiei. Rezultatele obţinute dovedesc că programul de investiţii şi strategia de explorare şi-au atins obiectivele, ceea ce creează perspective foarte bune pentru continuarea programelor de explorare în România”, a declarat Virgil Metea.

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi informează contribuabilii

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi informează contribuabilii că pe site-ul ANAF, secţiunea Asistenţă contribuabili/ Legislaţie/ Ghiduri curente, a fost actualizat:

• Ghid fiscal al contribuabililor care intenţionează să redirecţioneze 2% din impozitul pe venitul realizat în anul 2016 – publicat în data de 09.05.2017

Totodată, reamintim contribuabililor că, la aceeaşi adresă, sunt publicate diverse ghiduri şi broşuri privind obligaţiile persoanelor fizice şi ale persoanelor juridice, cum ar fi:

• Ghid fiscal al contribuabililor care au obligaţia de declarare a veniturilor realizate din România pentru anul fiscal 2016 – publicat în data de 28.04.2017
• Ghid fiscal al contribuabililor care au obligaţia de declarare a veniturilor realizate din străinătate pentru anul fiscal 2016 – publicat în data de 02.05.2017
• Broşura eşalonări la plată – publicată în data de 20.04.2017
• Broşura privind modalităţile de efectuare a plăţilor către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – publicată în data de 01.03.2017

Ghidurile se adresează atât contribuabililor, cât şi unităţilor fiscale, în vederea îndrumării acestora şi aplicării unitare a prevederilor legislaţiei în vigoare şi cuprind documentaţia necesară în vederea soluţionării celor mai frecvente solicitări ale contribuabililor.
Informaţii detaliate se pot obţine aici

Sursa ANAF

 

Înmatriculările de autoturisme second-hand aproape s-au dublat în primele patru luni din 2017

Statistica dată publicității astăzi de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) arată că, în perioada ianuarie – aprilie 2017 au intrat în circulație în România 167.267 de autoturisme de ocazie și alte 28.916 noi.

În timp ce piaţa maşinilor noi s-a apreciat cu 22,29%, vânzările de vehicule second-hand au explodat. Aşa cum era de aşteptat odată cu renunţarea la taxa pe poluare, românii au achiziţionat în primele luni ale anului tot mai multe maşini de ocazie, numărul acestora ajungând, la finalul lui aprilie, la 167.267 de unităţi, ceea ce reprezintă o creştere cu aproape 88,63% faţă  de perioada similară din 2016.

Marca cea mai căutată de români atunci când au în plan achiziţionarea unui vehicul de ocazie este Volkswagen. Nu mai puţin de 44.227 de maşini purtând această marcă au fost înmatriculate în primele patru luni ale anului, mai mult decât dublu faţă de înmatriculările mărcii de pe poziţia a doua a clasamentului, Opel, care a fost preferată de 21.208 clienţi. Alte mărci căutate de românii care doresc o maşină de ocazie sunt Ford (16.696 unităţi), Audi (14.730 unităţi), BMW (14.501 unităţi) şi Mercedes-Benz (8.344 unităţi). După cum se vede, atunci când cumpără o maşină second-hand conaţionalii noştri se orientează în special către vehicule premium, fapt ce demonstrează că, dincolo de utilitate, statutul generat de maşină şi marcă este foarte important pentru ei.

Având în vedere amploarea achiziţiilor de maşini de ocazie este deja limpede că anul 2017 va marca un record aboslut pentru piaţa românească în acest domeniu.

Sursa capital.ro

Legea preventiei, care va ierta firmele de sanctiuni ale ANAF, mai aproape de adoptare

Proiectul Legii preventiei, prin care firmele ar urma sa evite primele sanctiuni din partea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), Inspectiei Muncii sau Protectiei Consumatorului, a primit majoritatea avizelor necesare in cadrul Guvernului si urmeaza sa fie aprobata, probabil, saptmana viitoare de catre Executiv, a declarat, joi, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat, Alexandru Petrescu.

In proiect au fost au fost introduse circa 290 de contraventii care sa fie evitate de firme la primul control, conform propunerii ministerielor avizatoare, iar in sedinta de joi a Executivului prevederile au fost discutate in prima lectura. Reamintim ca in cel mai recent proiect al legii, publicat de ministerul de resort, figurau 333 de sanctiuni contraventionale supuse sistemului de clementa.

„Astazi, Ministerul pentru Mediul de Afaceri a primit majoritatea avizelor si a intrat in sedinta intr-o prima lectura. Actul normativ constituie principiile de baza ale codului economic al Romaniei. Este structurat pe doi piloni esentiali si anume crearea cadrului optim de educare si informare a operatorilor economici si identificarea zonei de rezonabilitate in actul de control”, a spus Petrescu, citat de News.ro.

„Legea preventiei va aduce efectul cerut de antreprenori de mult timp, o normalizare a relatiei mediu de afaceri – autoritati de control bazata pe incredere, pe informare si educare, conformare colaborativa, astfel incat impreuna sa contribuim la predictibilitatea si stabilitatea cadrului general de business”, a mai afirmat ministrul pentru mediul de afaceri.

El a subliniat ca Ministerul pentru mediul de afaceri a integrat propunerile de contraventii venite din partea a peste 17 ministere si agentii care au in prortofoliu organisme cu atributii de control.

„A fost proiectul de lege ce a avut parte de una dintre cele mai extinse proceduri de consultare publica. Linia de demarcatie a contraventilor care intra sub incidenta legii si faptele care nu pot beneficia de preventie din cauza gradului de pericol social ridicat pe care prezinta este stabilt si asumat exclusiv de fiecare minister in parte”.

Potrivit acestuia, „sub incidenta acestei legi sunt si fapte care nu se refera la activitati unde intentia de a incalca legea este evidenta si care nu prezinta un grad de pericol social ridicat”.

„Aceste contraventii sunt din domeniile fiscal, legislatia muncii, agricultura, turism, ape si paduri, protectia mediului, comunicatii, educatie, protectia consumatorului, administratia locala, afaceri interne”, a explicat Petrescu.

„Totodata, operatorul care a fost identificat ca fiind neconform beneficiaza de preventie o singura data pentru oricare dintre contraventii in termen de 3 ani de la data aplicarii sanctiunii avertismentului”.

Dupa adoptarea de catre Guvern, legea va fi transmisa la Parlament.

Sursa startupcafe.ro