Articole

Comerț și Microindustrializare: două noi programe destinate firmelor, vor fi lansate în august de Ministerul pentru Mediul de Afaceri

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (MMCCA) va lansa, la jumătatea lunii august, două noi programe destinate mediului de afaceri, a declarat, luni, într-o conferință de presă, Ilan Laufer, ministrul de resort.

„În luna august, vom mai lansa două noi programe, respectiv Comerț și Microindustrializare. Astfel, primul program va fi lansat în 16 august, în timp ce al doilea la cinci zile distanță. Pe 16 august, vom avea lansarea programului pentru Comerț, cu un buget de 49,95 milioane de lei, și cu un grant maxim acordat de 250.000 de lei pentru fiecare beneficiar. Estimăm că vom avea minimum 200 de beneficiari cuprinși în program vor fi create 400 de noi locuri de muncă. Beneficiari vor fi IMM-urile cu minimum un an vechime”, a spus Laufer.

De asemenea, potrivit ministrului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, în data de 21 august va fi lansat programul de Microindustrializare, ce va avea o alocare bugetară de 74,36 milioane de lei, iar grantul maxim acordat per beneficiar se va ridica la 450.000 de lei. În plus, beneficiari vor fi IMM-urile cu vechime mai mare de un an în sectorul industrial.

Potrivit datelor prezentate de către Laufer, în cadrul noului program, se urmărește finanțarea între 165 de beneficiari și maximum 250, și se vor crea cel puțin 330 de noi locuri de muncă.

Cel mai nou program de antreprenoriat lansat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat este cel destinat internaționalizării companiilor. Acesta a debutat luni, 31 iulie, la ora 10:00, și se va încheia vineri, 4 august, la ora 20:00.

Ținta ministerului pentru Programul de internaționalizare din acest an este finanțarea între 100 și 150 de companii, pe baza unui buget de 5 milioane de lei, în funcție de grantul pe care îl vor solicita, dar și pe baza principiului „Primul venit, primul servit”. Suma maximă pe care o poate accesa o firmă este 50.000 de lei. De asemenea, există o contribuție proprie de 10% a celor care aplică, deci grantul este nerambursabil în proporție de 90%.

Bugetul maxim eligibil este de 30.000 de lei pentru participări individuale la târguri și expoziții internaționale, 15.000 de lei maxim pentru participări individuale la misiuni economice în străinătate, 10.000 de lei pentru crearea identității vizuale a companiei, marcă, siglă, 10.000 de lei pentru site și aplicații pe mobil, 10.000 de lei pentru cursuri pentru angajații lor, 10.000 de lei pentru analiză de piață și studii și 10.000 pentru alte activități.

Programul are un buget total de 71 de milioane de lei pentru perioada 2017-2020. Pentru acest an, bugetul este de 5 milioane de lei, sumă care va crește la 20 de milioane în 2018, la 22 de milioane în 2019 și la 24 de milioane în 2020.

După lansarea înscrierilor, va urma o perioadă de maximum cinci zile lucrătoare pentru înscriere, după care o perioadă de 15 zile pentru evaluare, așa că firmele pot începe să facă cheltuieli eligibile cel mai târziu în luna septembrie.

Sursa sfin.ro

55.000 Euro – 100.000 Euro de la stat: S-a anunțat când încep programele Comerț și Microindustrializare

Firmele mici și mijlocii din România vor putea obține, în anumite condiții, fonduri nerambursabile de la stat de maximum 250.000 de lei (aprox. 55.000 de euro), respectiv 450.000 de lei (aprox. 100.000 euro) în anul 2017, prin programele Comerț și Microindustrializare, pentru care s-au anunțat deja datele la care vor fi lansate.

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer, a anuntat luni următoarele lansări:

  • Programul Comerț – va fi lansat în 16 august 2017
  • Programul Microindustrializare – va fi lansat pe 21 august 2017.

Potrivit lui Laufer va fi relaxată una dintre condițiile de participare: firmele vor trebui să aibă o vechime de cel puțin 1 an, în loc de 2 ani, cum era până în prezent.

”Pentru cele două programe pe care urmează să le lansăm vom reduce perioada care era de 2 ani, respectiv 3 ani, pentru că se crea o gaură între aceste firme și cei care voiau să aplice pentru Startup Nation (care sunt firme foarte noi  n.r.). Vom reduce această perioadă la 1 an, ca să avem o continuitate între firmele nou-înființate și cele care depășesc un an” – a explicat Laufer.

Sursa startupcafe.ro

Înscrierea firmelor româneşti în programul de internaţionalizare va începe pe 31 iulie, la ora 10:00

Firmele româneşti care doresc să se promoveze pe pieţele externe se pot înscrie în programul guvernamental de sprijin a internaţionalizării începând de luni, 31 iulie, ora 10:00, iar fondurile se vor aloca după principiul primul venit, primul servit, a declarat, marţi, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ilan Laufer.

Suma maximă pe care o poate accesa o firmă este 50.000 de lei. Există o contribuţie proprie de 10% a celor care aplică, deci grantul este nerambursabil în proporţie de 90%, a explicat Laufer, în cadrul unei conferinţe de lansare a programului.

Bugetul maxim eligibil este de 30.000 de lei pentru participări individuale la târguri şi expoziţii internaţionale, 15.000 de lei maxim pentru participări individuale la misiuni economice în străinătate, 10.000 de lei pentru crearea identităţii vizuale a companiei, marcă, siglă, 10.000 de lei pentru site şi aplicaţii pe mobil, 10.000 de lei pentru cursuri pentru angajaţii lor, 10.000 de lei pentru analiză de piaţă şi studii şi 10.000 pentru alte activităţi.

Programul are un buget total de 71 de milioane de lei pentru perioada 2017-2020. Pentru acest an, bugetul este de 5 milioane de lei, sumă care va creşte la 20 de milioane în 2018, la 22 de milioane în 2019 şi la 24 de milioane în 2020.

‘În total, cu bugetul de 71 de milioane de lei, estimăm peste 1.600 de firme care să beneficieze de program, dar depinde de valoarea grantului. Anul acesta, la un buget de 5 milioane de lei, discutăm undeva la 150-200 de companii. Nu este puţin. Bugetul este mare, dacă ne uităm pe o perioadă de patru ani. E foarte important să lansăm programul anul acesta şi să vedem care sunt nevoile, cum putem să perfecţionăm pentru anul viitor. Este important atunci când lansezi un program să nu vii cu un buget foarte, foarte mare la început, mai ales când este vorba de un program sensibil din punctul meu de vedere, adică trebuie să înţelegem cum putem fi mai eficienţi. Iar în acest sens bugetul pentru anul viitor va fi de patru ori mai mare’, a arătat ministrul.

După lansarea înscrierilor, va urma o perioadă de maximum cinci zile lucrătoare pentru înscriere, după care o perioadă de 15 zile pentru evaluare, aşa că firmele pot începe să facă cheltuieli eligibile cel mai târziu în luna septembrie. Principiul acordării finanţării este primul venit, primul servit.

‘Programul constă în oferirea posibilităţii pentru companiile româneşti să se internaţionalizeze. Asistăm la o piaţă care devine din ce în ce mai unitară, la nivel global. Din punctul meu de vedere, astăzi, când discutăm de un start-up sau de un nou business, trebuie să înţelegem că produsul trebuie să se adreseze pieţei globale, aceasta este cheia. Programul de internaţionalizare vine în sprijinul firmelor româneşti care doresc să aibă posibilitatea să participe în mod individual, aceasta este diferenţa între actualul program şi alte programe de internaţionalizare pe care le-am avut până în acest moment’, a mai spus ministrul de resort.

La rândul său, Sterică Fudulea, secretar de stat în acelaşi minister, a explicat că o firmă se poate înscrie în fiecare an în acest program pentru a beneficia din nou de suma maximă de 50.000 de lei.

Sursa economica.net

Legea prevenirii și programul de Internaționalizare: Când spune guvernul că se vor aplica

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer, a avansat, vineri, termenele pe care și le dorește pentru deschiderea aplicației la programul Internaționalizare și pentru intrarea în vigoare a Legea prevenirii, prin care firmele vor fi păsuite la sancțiunile date de ANAF și alte organe de control.

Legea prevenirii este în Parlament iar dorința noastră este ca această lege să intre în vigoare la 1 octombrie” – a spus Laufer, la un eveniment aniversar al Consiliului Național al Întreprindeirlor Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR).

Întrebat de StartupCafe.ro când va fi deschisă sesiunea de înscriere a firmelor mici și mijlocii în noul program Internaționalizare, Laufer a răspuns:

”Sper ca în 2-3 săptămâni. Se lucrează intens, fac tot posibilul ca în trei săptămâni să lansăm aplicația”.

Referitor la programul Microindustrializare și la celelalte programe de sprijin pentru IMM-uri, el a spus că sunt ”parcurs și oricum o să ies în curând și cu ele”.

Sursa startupcafe.ro