Articole

Pungile de plastic subţire vor fi interzise în România

Pungile de transport din plastic subţire (sub 50 de microni) şi foarte subţire (sub 15 microni) cu mâner vor fi interzise atât la introducerea pe piaţa naţională, cât şi la comercializare, se arată într-un comunicat al Guvernului.

În acest sens, Executivul a aprobat joi, printr-un proiect de lege, modificarea şi completarea Legii 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje.

Potrivit actului normativ, începând cu data de 1 iulie 2018 se interzice introducerea pe piaţa naţională a pungilor de transport din plastic subţire şi foarte subţire cu mâner, iar de la 1 ianuarie 2019 se interzice comercializarea pungilor de transport din plastic subţire şi foarte subţire cu mâner. Interdicţia vizează exclusiv pungile de transport din plastic cu mâner, nu şi cele fără mâner.

Guvernul precizează că proiectul de act normativ transpune prevederile Directivei 2015/720/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2015 de modificare a Directivei 94/62/CE în ceea ce priveşte reducerea consumului de pungi de transport din plastic subţire.

De asemenea, proiectul de act normativ prevede că, începând cu 27 mai 2018, Ministerul Mediului raportează cu privire la consumul anual de pungi de transport din plastic subţire, atunci când furnizează către Comisia Europeană date privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje.

Potrivit proiectului de lege, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, prin unităţile subordonate, precum şi autorităţile executive ale unităţilor administrativ-teritoriale promovează campanii de informare şi educare a publicului şi a operatorilor economici privind: sistemele de returnare, colectare şi valorificare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje care le sunt disponibile; contribuţia lor la refolosirea, valorificarea şi reciclarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje; sensul marcajelor de pe ambalajele existente pe piaţă; elementele corespunzătoare ale planurilor de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje; impactul dăunător asupra mediului al consumului excesiv de pungi de transport din plastic subţire.

Totodată, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului asigură preluarea, prin ordin al ministrului mediului, în termen de 120 de zile de la publicarea în Jurnalul Oficial al UE, a actului de punere în aplicare adoptat de Comisia Europeană care stabileşte specificaţiile etichetelor sau ale marcajelor menite să asigure recunoaşterea la nivelul Uniunii a pungilor de transport din plastic biodegradabile şi compostabile.

Guvernul precizează că şi în România nivelul actual al consumului de pungi de transport din plastic creează cantităţi ridicate de deşeuri, care conduc la poluarea mediului şi agravează problema deşeurilor abandonate inclusiv în corpurile de apă, ameninţând biodiversitatea ecosistemelor acvatice.

 

Sursa Economica

Cele 28 de judete din Romania cu depozite de deseuri municipale conforme

La nivelul municipiilor exista doar 35 de depozite de deșeuri municipale conforme, distribuite pe raza a 28 de județe, conform unui studiu InfoCons. Oare unde se vor duce deșeurile din resul țării?

InfoCons a realizat un studiu cu privire la situația depozitelor de deșeuri conform căruia a reieșit că, începând cu 16 Iulie 2017, 26 de depozite de deșeuri neconforme urmau, în conformitate cu H.G. nr. 349/21.04.2015, să își sisteze activitatea, după ce 9 alte depozite neconforme au fost închise la data de 16 iulie 2016.

Numărul depozitelor de deşeuri municipale conforme la data realizării studiului se ridica la 35.


SITUAȚIA DEPOZITELOR MUNICIPALE CONFORME
DECEMBRIE 2015
Nr. crt. Județ Depozit Operator depozit Autorizație de mediu
1 Bacău Bacău PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BACĂU AIM nr. 09/29.08.2011
2 Neamț Piatra Neamț S.C . BRANTNER SERVICII ECOLOGICE S.A. AIM nr. 49/29.12.2006
3 Neamț Girov CONSILIUL JUDEȚEAN NEAMȚ AIM nr. 4 /31.08.2015.
4 Iași Tutora S.C. SALUBRIS S.A. AIM nr. 06/27.06.2011
5 Galați Tirighina SERVICIUL PUBLIC ECOSAL AIM nr. 02/12.06.2014
6 Brăila Muchea S.C. TRACON S.R.L. AIM nr. 02/06.10.2005
7 Buzău Galbinași S.C. RER SERVICII ECOLOGICE S.R.L. AIM nr. 24/02.11.2006
8 Constanța Ovidiu SC TRACON SRL AIM nr. 20/16.07.2007
9 Constanța Costinești SC IRIDEX GROUP IMPORT-EXPORT SRL AIM nr. 25/02.11.2006
10 Constanța Mangalia- Albești S.C. ECO GOLD INVEST S.A. AIM nr.13/04.05.2007
11 Constanța Incinta Port S.C. IRIDEX GROUP IMPORT-EXPORT S.R.L. AIM nr. 04/23.06.2008
12 Tulcea Vararie S.C. ECOREC S.A. AIM nr. 08/23.10.2008
13 Ialomița Slobozia S.C. VIVANI SALUBRITATEA S.A AIM nr.13/12.11.2007
14 Prahova Ploiești – Boldești S.C. VEOLIA SERVICII PENTRU MEDIU AIM nr.139/20.03.2007
15 Prahova Vălenii de Munte S.C. TERMOELECTRICA S.A. AIM nr.140/22.10.2007
16 Argeș Albota CONSILIUL JUDEȚEAN ARGEȘ AIM nr. 210/20.09.2010
17 Dâmbovița Aninoasa CONSILIUL JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA AIM nr. 223/23.12.2011
18 Dâmbovița Titu CONSILIUL JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA AIM nr. 224/23.12.2011
19 Teleorman Mavrodin CONSILIUL JUDEȚEAN TELEORMAN AIM nr. 225/29.12.2011
20 Dolj Mofleni S.C. ECOSUD S.R.L. BUCURESTI AIM nr. 50/17.03.2008
21 Gorj Tg. Jiu UEG MEDIU AUSTRIA AIM nr. 52/11.03.2009
22 Vâlcea Feteni PRIMĂRIA MUNICIPIULUI RÂMNICU-VÂLCEA AIM nr. 57/11.01.2010
23 Mehedinți Halanga S.C. BRANTNER SERVICII ECOLOGICE S.A. AIM nr. 62/20.06.2011
24 Arad Arad S.C. ASA ARAD SERVICII ECOLOGICE SRL AIM nr. 27/16.07.2007
25 Bihor Oradea S.C. ECOBIHOR S.R.L. AIM nr. 100/28.01.2008
26 Brașov Brașov S.C. FIN-ECO S.A. BRASOV AIM nr. 01/31.02.2005
27 Mureș Sighișoara S.C. SCHUSTER ECOSAL S.R.L AIM nr. 90/12.05.2008
28 Harghita CeKend – Odorhei S.C. AVEHARGHITA SALUBRITATE S.R.L. AIM nr. 99/04.05.2009
29 Sibiu Cristian S.C. TRACON S.R.L BRAILA AIM nr. 10/14.10.2005
30 București Chiajna S.C. IRIDEX GROUP IMPORT EXPORT BUCUREŞTI AIM nr. 15/30.10.2007
31 Ilfov Glina  S.C. ECOREC S.A. AIM nr. 57/01.06.2007
32 Ilfov Vidra  S.C. ECO SUD S.R.L. AIM nr. 25/15.10.2007
33 Satu Mare Dobra CONSILIUL JUDEȚEAN SATU MARE AIM nr. 130/21.10.2011
34 Timiș Ghizela CONSILIUL JUDEȚEAN TIMIȘ AIM nr. 1/30.08.2012
35 Bistrița Năsăud Tarpiu – Dumitra S.C. VITALIA S.R.L. AIM nr. 1/23.11.2012

Informațiile au fost transmise în mod oficial de către Agenția Națională de Protecția Mediului.

Sursa dailybusiness.ro