Oportunităţi Investiţii
Piaţa industriilor
- Excedentul de spaţii ce pot fi uşor amenajate pentru activităţi industriale recomandă investiţii în industria uşoară – confecţii, tricotaje, sector susţinut de prezenţa în zonă a unui procent însemnat de forţă de muncă specializată. De asemenea, industria artizanală (împletituri din răchită) şi prelucrarea pieilor de animale pot contura un sector aparte, care ar prelua o tradiţie a zonei. În egală măsură, şi procesarea strugurilor poate fi de interes, mai ales în condiţiile în care există spaţii disponibile pentru asemenea activitate.
Piaţa agrozootehnică
- Istoria economică recentă a localităţii consemnează o activitate intensă în segmentul agro-zootehnic, astfel că pe teritoriul comunei Ulmeni există în stare de conservare două locaţii unde funcţionau un complex pentru creşterea şi îngrăşarea porcilor şi taurinelor, precum şi un spaţiu de depozitare şi însilozare a furajelor. În acest context, reabilitarea zootehniei, practicată în sistem intensiv, poate fi considerată o atractivitate de zonă
- Dezvoltarea legumiculturii, facilitată de existenţa unui canal magistral pentru irigaţii pe teritoriul comunei
- Înfiinţarea de noi plantaţii viticole, ca extensii ale podgoriei Dealu Mare şi care pot fi incluse într-un program investiţional major, cu acoperire la nivel de zonă
Piaţa comercială
- Prin situarea în imediata apropiere a drumului naţional, comuna este adecvată pentru dezvoltarea reţelei comerciale cu amănuntul sau en gros
Piaţa turistică
- Apropierea de staţiunea balneară Sărata Monteoru creează oportunitatea amenajării, la deschiderea drumului naţional, a unor pensiuni agroturistice, ca plus de ofertă pentru staţiune şi punct de plecare pe diverse trasee turistice pe teritoriul judeţului Buzău
Contactează Primăria
Primăria Ulmeni

Date Contact
Adresa: Ulmeni, cod 127645
Telefon: 0238-513004
Fax: 0238-513004
E-mail: primariaulmeni_buzau@yahoo.com
Website:www.judet-buzau.ro/primariaulmeni
Primăria Săhăteni 



