Alfred Vasilescu, omul din spatele Drăgăicii 2017 şi al Toamnei Buzoiene

Buzoian get-beget, din ,,sârbărie”, provenit dintr-o familie de militari cu rădăcini de pe vremea lui Alexandru Marghiloman (bunicul, George, căzut cu avionul, la datorie, pe 23 august 1943 pe aerodromul din Tecuci, iar tatăl, Mihai Vasilescu, fost comandant al Aeroportului Internaţional Otopeni), Alfred Vasilescu a fost, succesiv, navigator cu dirijarea radar (controlor de trafic aerian) în Punctul de Comandă al Bazei aeriene de la Boboc, ofiţer de relaţii pu­blice al Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene (SAFA), şef al structurii de Cooperare Civili-Militari (CIMIC) la Comandamentul Operaţional Întrunit (actuala Divizie 2 Infanterie ,,Getica”) şi a urcat treptele ierarhiei militare, devenind şeful structurii de operaţii psihologice (PSYOPS), informaţionale (INFOOPS) şi CIMIC din subordinea Statului Major General, responsabilă de misiunile forţelor româneşti ce acţionează în afara teritoriului naţional, poziţie de unde a trecut în rezervă, în anul 2016. Este considerat unul dintre cei mai buni experţi militari români în domeniul operaţiilor psihologice şi informaţionale, războiului hibrid, comunicării strategice (STRATCOM), operaţiilor media (MEDIAOPS) şi evaluării forţelor dislocabile în teatrele de operaţii. A conferenţiat ca invitat la Universitatea ­Naţio­nală de Apărare (UNAp) şi SAFA, precum şi la numeroase simpozioane şi conferinţe internaţionale pe teme de geopolitică, ştiinţă militară şi artă operativă. Este autor a numeroase doctrine, manuale, studii de stat major, cărţi de specialitate şi a mai mult de 45 de articole apărute în publicaţii de prestigiu, tratând teme complexe, de la geostrategie la etică, management şi cultură organizaţională. A absolvit şcoala Militară de Ofiţeri de Aviaţie ,,Aurel Vlaicu” (1990), Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii ,,Dunărea de Jos” din Galaţi (2000, cu o lucrare de licenţă ­des­pre Utopianism), are două masterate obţinute la SNSPA Bucureşti, unul în Comunicare şi Relaţii Publice (2002), iar celălalt în Relaţii Internaţionale şi Studii Europene (2005) şi un doctorat în Securitate ­Naţio­nală la UNAp (2012) cu o teză apreciată cu Magna cum Laude, despre ,,Emergenţa agresiunilor nonconvenţionale şi influenţa lor asupra politicilor de securitate”. A urmat diferite cursuri de specializare: NATO Senior Executive Master (la Centrul de Studii NATO din Bucureşti), operaţii multinaţionale întrunite (UNAp), logistică strategică (Salzburg, Austria), NATO CIMIC (Ankara, Turcia). Este veteran din teatrele de operaţii din Kosovo (2006, unde a ocupat funcţia de adjunct al şefului operaţiilor informaţionale ale Alianţei) şi Afganistan (2014, în echipa de legătură a şefului SMG pentru Operaţia NATO Enduring Freedom). A parti­cipat la misiuni militare ale Armatei României, în Bosnia-Herţegovina, Serbia, Bulgaria, Italia şi Danemarca. În ultimii 15 ani, a fost în echipa de comandă la aproape toate exerciţiile militare internaţionale planificate şi conduse de România. A fost distins cu Emblema de Onoare a Statului Major General, cu titlul de Omul Anului 2010, precum şi cu însemne onorifice acordate de generali comandanţi din SUA, Germania, Franţa şi Italia.

Reporter: Domnule Vasilescu, lumea vă cunoaşte mai ales datorită succesului obţinut prin organizarea Drăgăicii, şi apoi a Toamnei Buzoiene, de anul acesta, manifestări care au reprezentat o schimbare importantă adusă imaginii oraşului.

Alfred VasilescuDa, în ­ca­litate de director de imagine, împreună cu o echipă de profesionişti, am încercat să demonstrăm că se poate face o promovare eficientă, că sunt posibile atât refacerea imaginii de brand cât şi reclădirea spiritul comunităţii, în respectul tradiţiei, dar şi al modernităţii. Am arătat că Drăgaica poate deveni o manifestare a tuturor buzoienilor, nu numai a celor de acasă, dar şi a celor răspândiţi prin ţară sau a celor din diaspora. Lumea a apreciat acest lucru, aşa că la Drăgaică au participat peste 300.000 de vizitatori, un record absolut, iar vizualizările pe Internet au depăşit 1,8 milioane de utilizatori unici! Comercianţii, taxime­triştii, deţinătorii de instalaţii de agrement, hotelierii, artiştii şi media locală, administraţia publică, toţi au avut de câştigat, iar evenimentul a început să se impună la nivel regional. Toamna Buzoiană, deşi nu are nici forţa mărcii Drăgăicii, nici durata acesteia, nici componenta de entertainment, adresându-se unui segment de public relativ diferit, a reuşit totuşi să performeze, atrăgând peste 30.000 de vizitatori reali şi 740.000 de utilizatori unici, în mediul virtual. Sper, doar, ca succesul să fie exploatat în anii care vor urma, prin ridicarea standar­delor organizatorice şi artistice!

 R.: Parcă aţi apărut de nicăieri şi v-aţi implicat în numeroase proiecte, pe lângă cele culturale, consultanţă politică, advertising, impresariat artistic, Rotary Club, proiectul Centrului ştiinţific Explorer, Consiliului de Dezvoltare a Municipiului Buzău. Cine sunteţi, domnule Vasilescu?

   A.V.: Există o vorbă: pe vremuri trebuia să fii cineva ca să devii celebru, azi trebuie să fii celebru, ca să ajungi cineva! E un fapt pe cât de adevărat, pe atât de dăunător societăţii în care trăim! E simplu. Eu nu sunt celebru. Nu mi-am dorit asta niciodată. Mi s-a părut indecent şi inutil. Am preferat mereu o prezenţă discretă dar, pe cât posibil, semnificativă. Ca să vă răspund la întrebare, sunt un buzoian care s-a întors acasă după mulţi ani de carieră militară, care nu a fost mulţumit de ce a găsit în oraş: corupţie, mi­zerie, ură, blazare, lipsă de ­ci­vilizaţie, lupte politice sterile, subdezvoltare, depopulare, pseudomeritocraţie, lipsă de viitor pentru copiii lui, şi care a decis, din aceste motive, să se implice în proiectele comunităţii în care vrea să trăiască câte zile o mai avea!

  R.: Vă simţiţi mai mult ci­vil, sau mai mult militar? Nu păreţi a avea un spirit cazon foarte pronunţat!

   A.V.: Am fost un militar atipic, care nu a rupt niciodată legăturile cu preocupările civile. În celălalt sens, am încercat să aduc creativitate şi gândire “outside the box” în rigoarea militară, să acced la nişa unde să mă simt confortabil sufleteşte şi intelectual, într-o instituţie, totuşi, rigidă şi conservatoare, cum este Armata. Important, indiferent de context, este să fii tu însuţi. Ştiţi cum se spune, că în viaţă nu trăieşti aşa cum eşti, ci aşa cum îţi doreşti să fii. Poţi să lucrezi în Armată, la ordin, şi totuşi să te simţi liber. Pe de altă parte, poţi să fii artist, dar să te simţi încorsetat de canoanele estetice ale vremii sau de dependenţa de finanţatori, de oamenii cu bani. Poţi să trăieşti în sărăcie, dar să te porţi ca un lord. Şi poţi să fii putred de bogat şi să dormi cu calul în sufragerie! E doar o chestiune de educaţie a spiritului, de consecvenţă cu propriile tale valori!

R.: Care a fost cea mai mare provocare profesională a vieţii dumneavoastră, până acum?

   A.V.: Au fost trei: lucrul la teza de doctorat, misiunea din Afganistan şi readaptarea la viaţa civilă după trecerea în rezervă. Pentru teza de doctorat am studiat enorm, timp de 10 ani, şi am angajat toată capacitatea mea intelectuală pentru a o elabora. A fost un exerciţiu epuizant, dar sunt mândru de rezultat, unul profund original, aproape un sistem filosofic privind securitatea naţională a statelor în era agresiunilor nonconven­ţionale. Misiunea din Kandahar mi-a forţat din nou propriile limite. Am văzut cu ochii mei degradarea fiinţei umane, sărăcia endemică, tragedia unei naţiuni, ororile războiului. Am experimentat izolarea şi depărtarea de casă, mediul ostil şi clima deprimantă. În fine, în ultimii doi ani, reacomodarea cu viaţa de civil şi strădaniile de a pune bazele unei firme proprii m-au forţat să învăţ de la capăt noţiuni de antreprenoriat, marketing, legislaţie fiscală, dreptul muncii, contracte, vânzări, să îmi construiesc o reţea de parteneri şi colaboratori, să fac un efort susţinut într-o direcţie nouă pentru mine, la o vârstă când nu mai credeam că sunt capabil. Pot spune că sunt un caz fericit de reconversie profesională!

 R.: Apropo de reconversie, sunteţi managerul unei firme, Oval Green Publishing, care activează în domeniul comunicării. Ce este important pentru dumneavoastră în această profesie?

   A.V.: Creativitatea nelimitată şi forţa de a schimba viaţa oamenilor. Fie că vorbim despre campanii militare de influenţare, despre advertising ­co­mercial, despre campanii electorale, toate vizează schimbarea valorilor, atitudinilor şi comportamentelor publicului-ţintă şi atingerea unor obiective ale beneficiarului, prin intermediul comunicării, al creării de imagine. Dacă scopul care te motivează este unul just, unul corect şi nu îţi pierzi busola morală, atunci poţi dormi împăcat. În caz contrar, este o meserie problematică din punct de vedere etic.

 R.: În iunie, cititorii OPINIA v-au urmărit ,,Cronica Drăgăicii”. Reacţiile au fost pozitive. Aveţi experienţă jurnalistică, scriitoricească?

   A.V.: Am fost redactor şef al publicaţiei ,,Aripi Tinere”, în anii 1988-1989. În ianuarie 1990, acest ziar al elevilor de la Boboc, renăscut din entuziasmul acelor zile, a făcut istorie, fiind una dintre primele publicaţii libere apărute după Revoluţie. A fost tipărit şi distribuit de elevii militari în centrul oraşului şi în gara din Buzău. Era o foame extraordinară de informaţie. Ţin minte că am vândut vreo 2.000 de exemplare în mai puţin de două ore, direct din portbagajul maşinii! Azi pare ceva de neimaginat! Apoi, între 1992 şi 1994 am scris, sub pseudonim, pentru Jurnalul de Buzău, aflat atunci sub conducerea editorială a lui Lucian Mănăilescu. Pseudonimul meu, Dan Andrei Polgar, apare în monografia ,,Presa Buzoiană şi Râmniceană” (1996), a regretatului om de cultură Alexandru Oproescu. Numele real, însă, nu. Apoi, o bună perioadă de timp am scris doar articole de specialitate. La începutul acestui an, am publicat în Cotidianul, la solicitarea domnului Cornel Nistorescu, un articol referitor la manipularea de masă din timpul evenimentelor care au agitat societatea românească în contextul Ordonanţei 13. În iunie, cum aţi menţionat, am scris o serie de 12 articole, să le spunem, publi­citare, sub titlul Cronica Drăgăicii, în cotidianul OPINIA. În timp, am publicat mai multe cărţi. În 2003 am lansat, la ­Bi­blioteca Judeţeană ,,Vasile Voiculescu”, în prezentarea domnului Călin Gheţu, Tratat despre minciună, volum care este şi astăzi bibliografie recomandată la facultăţile de comunicare, jur­nalism, publicitate şi chiar intelligence, din ţară. O lansare informală a avut loc şi la clubul T’Essence, alături de inegalabilul Ioan Gyuri Pascu. Am contribuit la o istorie a misiunilor Armatei României în teatrele de operaţii, am mai publicat, ca e-book, o carte de poezii din tinereţe, iar acum lucrez la apariţia, în volum, a lucrării mele de doctorat, care cred că va bulversa puţin teoreticienii militari! În principiu, nu scriu decât atunci când am ceva important de spus!

   R.: Din câte ştiu, o altă pasiune pe care aţi urmat-o constant, a fost muzica.

A.V.Am cântat mult în tinereţe, mai ales rock, în mai multe trupe, cea mai cunoscută fiind Equinox, cu care am participat la festivalurile importante ale vremii: Top T şi Timrock. Deşi nu am avut faima (şi probabil nici valoarea) unor trupe mari, ocupăm totuşi, presupun meritat, paginile noastre dedicate în preţioasa istorie: “Top T Buzău, Festivalul rezistenţei rock” (scrisă de Nelu Stratone, cu sprijinul lui Tolea Poştovei) mai ales pentru că am contribuit în anii crânceni ai dictaturii ceauşiste (1985-1989) la întreţinerea spiritului libertăţii. De atunci datează relaţia excelentă pe care o am cu majoritatea lumii muzicale buzoiene, începând cu Marian “Tahamata” Ionescu, Toni Şeicărescu, Laurenţiu Cazan, Adrian Vişteanu sau Edy Antochi. Dar nu m-am limitat la atât. De vreo cinci ani, am încercat să o sprijin şi să o promovez pe Dora Gaitanovici, cel mai mare talent muzical al generaţiei Millenials din România, din punctul meu de vedere. În toamna lui 2016 mi-am luat atestatul de impresar şi am început să aduc în Buzău artişti mari ai muzicii româneşti, după cum aţi văzut la Drăgaică, sau, mai nou, la Toamna Buzoiană.

   R.: Cum faceţi faţă stresului? Bănuiesc că organizarea unui eveniment de amploarea Drăgăicii Iarmafest nu este o muncă uşoară.

   A.V.: Sunt o fire analitică, echilibrată, nu reacţionez impulsiv. De-a lungul timpului am practicat patru dintre meseriile considerate a fi în top 10 cele mai strasante din lume: cea de militar (timp de 30 de ani), cea de navigator radar (timp de 8 ani), cea de jurnalist şi, acum, cea de organizator de evenimente importante. Cred că “sângele rece” şi “nervii tari” se formează treptat, prin repetiţie, ca orice altă deprindere. Iar dacă ştii să îţi alegi şi colaboratori profesionişti, echipa potrivită, lucrurile devin mai uşor de gestionat!

   R.: Să schimbăm puţin registrul. Sunteţi membru al Rotary Club Buzău. De ce?

  A.V.: Până la trecerea în rezervă nu am activat în nicio astfel de organizaţie. De anul trecut însă, am fost acceptat în compania selectă a membrilor Clubului Rotary, cel mai puternic ONG pe plan mondial, prin intermediul căruia mi-am dat seama că pot realiza mult mai multe proiecte în folosul comunităţii decât aş fi putut face de unul singur. Am participat la acţiuni extrem de diverse: de la organizarea de gale şi concerte caritabile, programe de împădurire, de incluziune socială a celor defavorizaţi, până la cel mai ambiţios proiect de până acum, înfiinţarea unui Centru Ştiinţific Interactiv, denumit Explorer, destinat educaţiei ştiinţifice şi tehnologice a generaţiilor de copii de vârstă şcolară, dar nu numai. În Rotary, chiar simţi că poţi schimba viaţa oamenilor. Avem deja, de anul trecut, o divizie de juniori, Clubul Interact, formată din vreo 40 de elevi de la liceele din Buzău, care participă cu un entuziasm molipsitor la orice acţiune pe care o organizăm noi, seniorii, sau pe care o imaginează şi desfăşoară ei, prin forţele proprii. Aşa învaţă să fie lideri, responsabili, cu iniţiativă, cu creativitate, cu compasiune, cu caracter. Rotary nu trebuie perceput ca fiind un Club elitist şi ermetic. Eu invit în Rotary orice buzoian care îndeplineşte standardele clubului: deţine o funcţie managerială sau este un expert recunoscut într-un domeniu de activitate, are dorinţa şi posibilitatea de a aloca timp pentru ceilalţi, deţine resurse financiare suficiente pentru a susţine proiectele clubului prin plata cotizaţiei de membru, are cultură, caracter integru şi bună credinţă! Doar atât! Deci, e simplu!

R.: Ne puteţi spune mai multe despre acest proiect surprinzător, Centrul Explorer?

   A.V.Centrul ştiinţific Explorer este o idee care a încolţit în mintea noastră, a celor de la Rotary, la mijlocul anului 2016, în urma discuţiilor purtate cu doamna dr. Kiruthika Curic, Senior Manager al celui mai mare centru ştiinţific din lume, cel din Singapore (întâmplător, cumnata mea!). Deşi la început a părut a fi o idee utopică, totuşi, în ultimul an, proiectul a căpătat contur, cu sprijinul oamenilor de afaceri importanţi din Buzău, mai ales a domnului Clement Hung, managerul Green Group, al domnului primar Constantin Toma, al domnului Marcel Ciolacu, al Consiliului Local Municipal, al unui inimos colectiv de cadre didactice din comitetul ştiinţific, condus de doamna profesoară Virginia Mândruţă Tănăsescu, de la Colegiul Naţional B.P. Hasdeu. Sufletul proiectului este preşedintele Rotary Club Buzău din acest an, domnul avocat Lucian Sălcuţan, cel care a obţinut un grant de 43.000 de euro de la Rotary International şi a încheiat acorduri de parteneriat cu cluburi din Turcia, Olanda, cu cele din judeţele limitrofe Buzăului, cu universităţi şi centre de cercetare din Marea Britanie şi Taiwan. Avem terenul, avem un proiect superb al ansamblului, conceput de colegul nostru rotarian, domnul arhitect Daniel Popa, avem un acord cu un consultant belgian, specializat în înfiinţarea de astfel de centre, domnul Erik Maria Jacquemyn, iar de curând eu, alături de alţi 4 membri fondatori, am înfiinţat Asociaţia Explorer Science Centre, organizaţie non-profit condusă de fostul edil al Buzăului, domnul Vasile Moraru, care îşi propune să ducă la capăt şi să managerieze acest proiect. Noi chiar vrem să schimbăm Buzăul în bine!

   R.: În ce relaţii sunteţi cu factorul politic?

   A.V.: Deşi, de-a lungul timpului, am ajutat cu sfaturi privind comunicarea şi strategia de imagine prieteni din mai multe partide politice (PNL, PSD, USR sau UFD, dacă vi-l mai aduceţi aminte!) sau care candidau independent, nu am făcut niciodată politică, din cauza profesiei militare. Nu sunt nici în prezent membru al vreunui partid politic, deşi consiliez anumiţi decidenţi. Am o relaţie bună cu oameni din tot spectrul politic, atâta timp cât aceştia vor binele urbei. În momentul în care pe unii dintre ei nu îi mai interesează decât propriile interese materiale meschine, ignoră sau atentează la binele public şi împiedică dezvoltarea oraşului, îmi devin, automat, duşmani.

R.: Şi aveţi mulţi duşmani?

A.V.: Nu sunt un om conflictual, dar nu suport formele de viaţă care nu au produs nimic în toată existenţa lor în afară de ură, confuzie şi mătreaţă! Oraşul este relativ mic. Ticăloşii se intersectează repede între ei. La fel şi oamenii cumsecade. Trebuie doar să-i observi! Şi să alegi!

   R.: Sunteţi unul dintre cei 40 de membri ai Consiliului de Dezvoltare a Municipiului Buzău. Ce contribuţie credeţi că puteţi aduce într-un organism lipsit de puterea deciziei politice?

   A.V.: Este adevărat că acest Consiliu are doar un rol consultativ, dar prin analizele şi proiecţiile pe termen mediu şi lung pe care le elaborează în cele patru comisii de specialitate ale sale (economică, socială, culturală şi de educaţie) experţii pe domenii pot oferi direcţie şi sens politicilor locale. Partidele aflate la guvernare (care oricând se pot schimba, datorită jocului democratic!) au astfel o bază de continuitate a interesului cetăţenesc, peste care nu au decât să îşi suprapună propriile viziuni, opţiuni şi interese partizane. Orice derapaj major va fi însă mult mai uşor de observat şi de amendat electoral, prin raportarea la un sistem mai obiectiv de referinţă, oferit de proiectele de dezvoltare ale Consiliului. În plus, CDMB va funcţiona ca un forum, în care ideile bune ale buzoienilor vor putea fi receptate şi corelate, pentru a contribui la binele comunităţii. Cel puţin aşa cred eu că ar trebui să se întâmple!

R.: Păreţi a fi o personalitate prolifică. Ce planuri de viitor aveţi?

A.V.: În primul rând, aş dori să reuşim finalizarea proiectului Explorer, în următorii ani, investiţie de care ar beneficia toţi copiii din regiune timp de generaţii şi care ar lăsa o mărturie palpabilă despre un vis ce poate deveni realitate. Ar fi, cred, un impuls motivaţional şi un model demn de urmat şi pentru alţi buzoieni care doresc să se implice. Apoi, mi-aş dori ca expertiza mea să folosească efortului nostru comun de a ridica, din nou, oraşul. Cred că primarul Constantin Toma este o bună şansă pe care o mai avem, poate ultima! În plan cultural, sper să avem un an al Centenarului în care să redevenim mândri că suntem români, în care patriotismul să renască pe baze realiste, nedemagogice. În primăvară, îmi doresc să organizez un festival de muzică cultă: “Buzăul Clasic”, atât de necesar publicului din oraş, care nu are acces la o filarmonică, la un spectacol de operă, operetă sau balet. În plan personal, mă bucur că unul dintre fiii mei s-a întors, după absolvirea studiilor în Marea Britanie, şi s-a angajat în Buzău la cea mai bună firmă de advertising din oraş. Îmi doresc ca şi fratele lui să revină, după absolvire, şi să îşi facă un viitor aici, în Buzău. Să fim o familie mare şi unită, că destul am fost împrăştiaţi în cele patru zări! E timpul să ne întoarcem acasă!

   R.: În ce valori credeţi, domnule Vasilescu? Ce sfat le-aţi da tinerilor din ziua de azi?

   A.V.: Cred în raţiune, în bun simţ, în caracter, în patriotism, în familie, în Dumnezeu. Şi mai cred că forţele distructive pentru om şi societate sunt lăcomia, lenea şi incultura. Am convingerea că există o lege a echilibrului care ne guvernează existenţa. Orice extremism va fi contrabalansat, orice exces trebuie plătit. Nu poţi trăi o fericire perpetuă, după cum nu poţi avea un ghinion permanent. În fine, oricărui tânăr la început de drum i-aş da următorul sfat: crezi cu tărie în menirea ta, în destinul tău, nu te lăsa tras în jos de incapabili, de invidioşi, de pesimişti, de proşti, de concurenţă, de sistem! Şi, de-abia atunci, poate, vei reuşi! 

Sursa opiniabuzau.ro

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Vrei sa te alaturi discutiei?
Lasa comentariul tau !

Lasă un răspuns