Ziua Culturii Naționale în satul natal a lui Vasile Voiculescu

Primăria Comunei Pârscov, în parteneriat cu Academia Oamenilor de Știintă din România, Institutul European pentru Cercetări Multidisciplinare și #SuperSonicRadio, au organizat, la inițiativa domnului Daniel Mihai, primarul localității Pârscov din județul Buzău, luni 15 ianuarie 2024, de Ziua Culturii Naționale, o impresionantă festivitate.
Cu acest prilej, domnii Daniel Mihai şi Ştefan Davidescu (preşedintele Institutului European pentru Cercetări Multidisciplinare) au depus o coroană de flori la bustul scriitorului Vasile Voiculescu, monument aflat în faţa Casei Memoriale a scriitorului ( în 2024 se sărbătoresc 140 de ani de la nașterea sa), în prezenţa elevilor, profesorilor şi oficialităţilor dintre care amintim pe preoţii: Constantin Cristinel Calen, Constantin Dobriţa, Alexandru Guţă, Constantin Porceanu, Mădălin Vlăsceanu si Stelian Vlasceanu.
La Căminul Cultural al comunei a avut loc o manifestare cultural – științifică susţinută de invitaţii organizatorilor şi elevii școlii generale ce poartă numele marelui scriitor român, elevi pregătiți de doamnele profesoare Roxana Buriu, Florina Ilie, Aida Drugău şi domnul Adrian Zota.
Au rostit alocuțiuni: primarul Daniel Mihai, care a anunțat că în acest an va avea loc o suită de evenimente dedicate lui Vasile Voiculescu, preşedintele Ştefan Davidescu, care a făcută o prezentare a donației de carte din partea Primăriei şi a Institutului European pentru Cercetări Multidisciplinare, preotul Constantin Cristinel Calen, care a ţinut o documentată prelegere despre Mihai Eminescu și domnul Dr. Marius-Adrian Nicoară, membru asociat al Academiei Oamenilor de Știintă din România, care a rostit o emoţionantă alocuţiune despre comunitatea pârscoveană.
În mod simbolic elevii au primit cadou cărți din partea Primăriei și a Institutului European pentru Cercetări Multidisciplinare.