Articole

Fonduri europene de 15.000 – 2.500.000 Euro pentru antreprenori, fermieri si grupuri de producatori. S-a anuntat cand se fac inscrierile in 2017

Antreprenorii, fermierii si grupurile de producatori vor putea obtine fonduri europene intre 15.000 euro si 2,5 milioane euro, in 14 linii de finantare cu un buget total alocat de 680 milioane euro, pentru care s-a stabilit data de insceriere. Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale a facut miercuri anuntul privind deschiderea submasurilor pentru anul 2017 din Programul National de Dezvoltare Rurala.

Astfel, in perioada 03 mai – 31 iulie 2017 se va deschide prima sesiune din anul 2017 depunere a Cererilor de finanţare pentru:

  • submăsura 4.1,
  • submăsura 4.1 Investiții Teritoriale Integrate Delta Dunării (ITI DD),
  • submăsura 4.1 A,
  • submăsura 4.1 A Investiții Teritoriale Integrate Delta Dunării (ITI DD),
  • submăsura 6.1,
  • submăsura 6.2,
  • submăsura 6.2 Investiții Teritoriale Integrate Delta Dunării (ITI DD),
  • submăsura 6.3, submăsura 6.3 Investiții Teritoriale Integrate Delta Dunării (ITI DD),
  • submăsura 6.4,
  • submăsura 6.4 Investiții Teritoriale Integrate Delta Dunării (ITI DD),
  • submăsura 9.1,
  • submăsura 9.1A

De asemenea, in perioada 03 mai – 31 octombrie 2017 se va deschide prima sesiune din 2017 de depunere a Cererilor de finanţare pentru:

  • Schema de minimis aferentă Schemei de ajutor de stat GBER pentru submăsura 4.2.

Inscrierile se vor face on-line, pe site-ul AFIR.

Sa le luam la rand, asa cum sunt prezentate de catre AFIR:

  • Submăsura 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri

Bugetul alocat acestei submasuri este de 170.000.000 euro.

SCOPUL investițiilor sprijinite în cadrul acestei submăsuri este de sprijinire a stabilirii pentru prima dată a tinerilor fermieri ca șefi/ conducători unici ai unei exploatații agricole.

OBIECTIVE:

  • Creşterea numărului de tineri fermieri care încep pentru prima dată o activitate agricolă ca şefi/conducători de exploataţie, fiind încurajați să devină competitivi, să se asocieze, să participe la lanţurile alimentare integrate;
  • Îmbunătăţirea managementului, creşterea competitivităţii sectorului agricol şi sprijinirea procesului de modernizare şi conformitate cu cerinţele pentru protecţia mediului, igienă şi bunăstarea animalelor și siguranţa la locul de muncă;
  • Crearea posibilității tinerilor fermieri rezidenți, cu un minim de cunoștinte de bază, în vederea instalării ca şefi/ conducători ai exploatației agricole.

Încurajarea tinerilor și a familiilor din mediul rural de a se stabili în mediul rural, ceea ce va crea un efect pozitiv asupra economiei naționale în general.

BENEFICIARII:

  • Tinerii fermieri în conformitate cu definiția prevăzută la art. 2 din R(UE) nr. 1305/2013, care se instalează ca unic șef al exploatației agricole
  • Persoanele juridice în care un tânăr fermier în sensul art. 2 din R(UE) nr. 1305/2013 care se instalează împreună cu alți tineri fermieri și care exercită un control efectiv pe termen lung în ceea ce privește deciziile referitoare la gestionare, beneficii și riscuri financiare în cadrul exploatației respective

SPRIJINUL NERAMBURSABIL de maximum 50.000 Euro.
Va fi acordat sub formă de primă în două tranșe, astfel:

–  75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanțare
–  25% din cuantumul sprijinului în maximum trei ani de la primirea deciziei de finanțare;

Descarca de AICI Ghidul solicitantului.

  • Submăsura 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici

Fondurile disponibile sunt de 100.000.000 euro.

SCOPUL investițiilor sprijinite în cadrul acestei sub- măsuri este sprijinirea investițiilor pentru creșterea competitivității exploataților agricole prin dotarea cu utilaje și echipamente performante în raport cu structura agricolă actuală, precum și investițiile pentru modernizarea fermei (în special cele de dimensiuni medii și asocieri de ferme mici și medii) și îmbunătățirea calității activelor fixe.

OBIECTIVE:

  • Îmbunătățirea managementului exploatației agricole;
  • Orientarea spre piață a exploatațiilor agricole de mici dimensiuni;

BENEFICIARII:

  • Fermierii, care dețin în proprietate sau folosință o exploatație agricolă încadrată în categoria de fermă mică. Dimensiunea unei ferme mici este cuprinsă între 8.000 – 11.999 SO (valoarea producției standard).

SPRIJINUL NERAMBURSABIL de maximum 15.000 Euro.
Se acordă în două tranșe astfel:

– 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanțare;
– 25% din cuantumul sprijinului în maximum 3 ani de la primirea deciziei de finanțare;

Se va acorda pe o perioadă de 3 sau 5 ani (perioada de 5 ani se aplică doar pentru sectorul pomicol)

Descarca de AICI Ghidul solicitantului.

  • Submăsura 4.1 – Investiții în exploatații agricole

 Fondurile disponibile pentru submăsura 4.1 „Investiții în exploatații agricole” sunt de 185.000.000 euro din care:

  • 79.000.000 euro pentru componenta vegetal.
  • 60.000.000 euro pentru componenta zootehnic,
  • 14.000.000 euro pentru componenta zona montană,
  • 32.000.000 euro pentru componenta ferma de familie.

Fondurile disponibile pentru submăsura 4.1 – ITI DD (Investitii teritoriale integrate in zona Delta Dunarii) „Investiții în exploatații agricole” sunt de 33.000.000 euro din care:

  • 16.500.000 euro pentru componenta vegetal,
  • 16.500.000 euro pentru componenta zootehnic.

SCOPUL investițiilor sprijinite în cadrul acestei submăsuri este sprijinirea investițiilor pentru creșterea competitivității exploataților agricole prin dotarea cu utilaje și echipamente performante în raport cu structura agricolă actuală, precum și investițiile pentru modernizarea fermei (în special cele de dimensiuni medii și asocieri de ferme mici și medii) și îmbunătățirea calității activelor fixe.

OBIECTIVE:

  • Îmbunătățirea performanțelor generale ale exploatațiilor agricole prin creșterea competitivității activității agricole, a diversificării producției agricole și a calități produselor obținute;
  • Restructurarea exploatațiilor de dimensiuni mici și medii și transformarea acestora în exploatații comerciale;
  • Respectarea standardelor comunitare aplicabile tuturor tipurilor de investiții;
  • Creșterea valorii adăugate a produselor agricole prin procesarea produselor la nivelul fermei și comercializarea directă a acestora în vederea creării și promovării lanțurilor alimentare integrate.

BENEFICIARII:

  • Fermierii, cu excepția persoanelor fizice neautorizate;
  • Cooperativele (cooperativele agricole și societățile cooperative agricole), grupuri de producători, constituite în baza legislației naționale în vigoare care deservesc interesele membrilor;

SPRIJINUL NERAMBURSABIL:

În cazul fermelor având dimensiunea economică până la 500.000 SO (valoare producție standard) sprijinul public nerambursabil va fi de 50% din totalul cheltuielilor eligibile și nu va depăși:

  • · pentru proiectele care prevăd achiziții simple:

– maximum 500.000 euro, respectiv 100.000 euro pentru fermele mici;

  • · pentru proiectele care prevăd construcții-montaj:

– maximum 1.000.000 euro pentru sectorul vegetal, respectiv 200.000 euro pentru fermele mici din sectorul vegetal;
– maximum 1.500.000 euro pentru legume în spații protejate (sere) și sectorul zootehnic, respectiv 300.000 euro pentru fermele mici din sectorul zootehnic;
· pentru proiectele care prevăd crearea de lanțuri alimentare integrate:
– maximum 2.000.000 euro, respectiv 400.000 euro pentru fermele mici;

În cazul fermelor având dimensiunea economică peste 500.000 SO sprijinul public nerambursabil va fi de 30% și nu va depăși:

  • · pentru proiectele care prevăd achiziții simple:

 – maximum 500.000 euro;

  • · pentru proiectele care prevăd construcții- montaj:

 – maximum 1.000.000 euro pentru sectorul vegetal, respectiv maximum 1.500.000 euro pentru legume în spații protejate (sere) și sectorul zootehnic;

  • · pentru proiectele care prevăd crearea de lanțuri alimentare integrate:

– maximum 2.000.000 euro;

În cazul cooperativelor și a grupurilor de producători sprijinul va fi 50% fără a depăși maximum 2.000.000 euro indiferent de tipul investiției.

Descarca de AICI Ghidul solicitantului.

  • Submăsura 4.1a – Investiții în exploatații pomicole

Fondurile disponibile pentru submăsura 4.1A „Investiții în exploatații pomicole” sunt de 100.000.000 euro din care:

  • 95.000.000 euro pentru componenta investiții în exploatații pomicole,
  • 5.000.000 euro pentru componenta investiții în exploatații pomicole (pepiniere).

Fondurile disponibile pentru submăsura 4.1A – ITI DD (Delta Dunarii) „Investiții în exploatații pomicole” sunt de 5.000.000 euro.

SCOPUL investițiilor sprijinite în cadrul acestei submăsuri este creșterea competitivității exploatațiilor pomicole prin dotarea cu utilaje și echipamente, înfiinţarea, modernizarea și/ sau extinderea unităţilor de procesare, înființarea de plantații pomicole, reconversia plantațiilor existente și creșterea suprafețelor ocupate de pepinierele pomicole.

OBIECTIVELE submăsurii 4.1a:

  • Creșterea competitivității, diversificarea producției, creșterea calității produselor obținute și îmbunătățirea performanței generale a exploatațiilor pomicole;
  • Creșterea valorii adăugate a produselor prin sprijinirea procesării fructelor la nivel fermă și a comercializării directe a produselor obținute;
  • Dezvoltarea lanțurilor scurte de aprovizionare;
  • Eficientizarea costurilor de producție prin promovarea producerii și utilizării energiei din surse regenerabile în cadrul fermei și prin reducerea consumului de energie

BENEFICIARII:

  • Fermieri, cu exceptia persoanelor fizice neautorizate;
  • Grupurile de producători și cooperative (societăților cooperative agricole și cooperativelor agricole, constituite în baza legislației naționale în vigoare) prezentată în secțiunea Trimiteri la alte acte legislative), care activează în sectorul pomicol, cu condiția ca investițiile realizate să deservească interesele propriilor membri.

SPRIJINUL NERAMBURSABIL se va acorda după cum urmează:

Ferme mici, medii și obținere de material de înmulțire și material de plantare fructifer

• Ferme mici:

intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși:

– 100.000 euro pentru achiziții simple;

– 300.000 euro în cazul investițiilor în activitatea de producție (utilaje, înființare, reconversie etc.);

– 450.000 euro pentru investiţiile care conduc la un lant alimentar integrat, la nivelul  exploatației agricole* (producție, procesare, comercializare).

• Ferme medii :

– intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși:

– 200.000 euro pentru investițiile care presupun achiziții simple;

– 600.000 euro în cazul investițiilor în activitatea de producție (utilaje, înființare, reconversie etc.);

– 900.000 euro pentru investiţiile care conduc la un lant alimentar integrat, la nivelul exploatației agricole* (producție, procesare, comercializare).

Obținere material de înmulțire și material de plantare fructifer

– intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși:

– 600.000 euro în cazul investițiilor în activitatea de producție (utilaje, înființare).

• Ferme mari:

– intensitatea sprijinului este de 50 % din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși:

– 250.000 euro pentru investițiile care presupun achiziții simple;

– 750.000 euro în cazul investițiilor în activitatea de producție (utilaje, înființare,reconversie);

-1.050.000 euro pentru investiţiile care conduc la un lant alimentar integrat, la nivelul exploatației agricole* (producție, procesare, comercializare).

• Forme asociative :

– intensitatea sprijinului este de 50 % din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși:

– 350.000  euro pentru investițiile care presupun achiziții simple;

– 600.000 euro pentru obținere material de înmulțire și material de plantare fructifer

– 750.000 euro în cazul investițiilor în activitatea de producție (utilaje, înființare,reconversie;

– 1.050.000 euro pentru investiţiile care conduc la un lant alimentar integrat, la nivelul exploatației agricole* (producție, procesare, comercializare).

Descarca de AICI Ghidul solicitantului.

  • Submasura 4.2 GBER (Regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare)

Fondurile disponibile pentru schema de minimis „Sprijin pentru servicii de consultanță în vederea implementării proiectelor de investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse neagricole”, aferentă Schemei de ajutor de stat GBER pentru submăsura 4.2, sunt de 12.000.000 euro.  

SCOPUL:

Scopul schemei de ajutor de stat GBER vizează îmbunătăţirea nivelului general de performanţă al întreprinderilor, prin creşterea competitivităţii întreprinderilor care realizeză investiţii în domeniile de intervenţii eligibile menţionate în prezentul Ghid.

Scopul acordării sprijinului de minimis este de a crește competitivitatea întreprinderilor prin realizarea de produse noi, cu valoare adăugată, fără a afecta însă concurenţa pe piaţa internă şi comerţul intracomunitar într-o măsură contrară interesului comun.

OBIECTIVELE:

1. Introducerea de noi tehnologii şi procedee pentru obţinerea de noi produse neagricole sau de o calitate superioară;

2. Creşterea calităţii produselor obţinute, a siguranţei alimentare şi obţinerea de noi produse competitive, cu impact economic asupra procesării ulterioare în întreprinderi, cu asigurarea  standardelor veterinare şi de siguranţă alimentară;

3. Creșterea numărului de locuri de muncă

BENEFICIARII:

  • Întreprinderile definite conform legislației naționale în vigoare;
  • Cooperativele, grupurile de producători constituite în baza legislației naționale în vigoare

SPRIJINUL NERAMBURSABIL :

Valoarea maximă a ajutorului acordat în cadrul prezentei scheme aferenta sM 4.2 nu poate depăşi  plafonul maxim/ proiect după cum urmează:

i.  1.000.000 Euro/ proiect pentru IMM în cazul proiectelor care nu presupun investiţii care conduc la un lant alimentar integrat;

ii.  1.500.000 Euro/ proiect pentru alte întreprinderi pentru proiectele care nu presupun investiţii care conduc la un lant alimentar integrat;

iii.  2.500.000 Euro/ proiect pentru investițiile care conduc la un lanț alimentar integrat (indiferent de tipul de solicitant), precum și pentru forme asociative, în cazul proiectelor care nu presupun investiţii care conduc la un lanț alimentar integrat.

În cazul în care beneficiarul solicită sprijin prin schema de minimis (dar nu mai mare de 200.000 Euro) pentru costuri generale proiect, plafoanele maxime pe proiect prevăzute anterior se reduc cu o valoare echivalentă unei intensități de până la 10% din însumarea cheltuielilor eligibile din bugetul GBER, respectiv cu max.  10% din (1.2+1.3+cap.2+cap.4) pentru proiectele care prevăd construcții ‐ montaj, respectiv cu max. 5% din (1.2+1.3+cap.2+cap.4) pentru proiectele care prevăd investiţii în achiziţii simple (fără construcții ‐ montaj).

Descarca de AICI Ghidul solicitantului.

  • Submăsura 9.1 – Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol

Fondurile disponibile pentru submăsura 9.1 „Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol” sunt de 5.000.000 euro.

SCOPUL investițiilor sprijinite în cadrul acestei submăsuri este încurajarea înființării și funcționării administrative a grupurilor de producători, recunoscute în conformitate cu prevederile legislației naționale.

OBIECTIVELE submăsurii 9.1:

  • Adaptarea producției și a produselor producătorilor care sunt membri ai acestor grupuri la cerințele pieței
  • Introducerea în comun a produselor pe piață, inclusiv pregătirea pentru vânzare, centralizarea vânzărilor și aprovizionarea cumpărătorilor en gros;
  • Stabilirea unor norme comune privind informarea asupra producției, acordând o atenție deosebită recoltării și disponibilității;
  • Realizarea unor activități care pot fi desfășurate de către grupurile de producători, cum ar fi dezvoltarea competențelor în materie de exploatare și de comercializare, precum și organizarea și facilitarea proceselor de inovare și pentru protejarea mediului.

BENEFICIARII:

  • grupurile de producători care se încadrează în definiția IMM-urilor și care sunt recunoscute conform legislației naționale în vigoare, pentru următoarele sectoare:

– culturi de câmp;
– horticultură (exceptând grupurile sprijinite prin subprogramul pomicol);
– creșterea animalelor și păsărilor, mixte;

SPRIJINUL NERAMBURSABIL va fi de 100%, dar nu va depăși:

–  anual 10% din valoarea producției comercializate
–  100.000 euro/ an

Sprijinul nerambursabil se va acorda ca procent din producția comercializată prin intermediul grupului astfel:

· Anul I – 10%;
· Anul II – 8%;
· Anul III – 6%;
· Anul IV – 5%;
· Anul IV – 4%;

Sprijinul nerambursabil se va plăti  sub forma unui ajutor forfetar degresiv, în tranșe anuale, pe o perioadă care nu poate depăși cinci ani de la data la care grupul de producători a fost recunoscut.

Descarca de AICI Ghidul solicitantului.

  • Submăsura 9.1a – Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol

Fondurile disponibile pentru submăsura 9.1A „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol” sunt de 2.000.000 euro.

SCOPUL investițiilor sprijinite în cadrul acestei submăsuri este de înființare a grupurilor de producători în sectorul pomicol.
OBIECTIVELE submăsurii 9.1a

  • Îmbunătățirea performanțelor generale ale exploatațiilor pomicole;
  • O mai bună integrare pe piață a producătorilor primari;
  • Creșterea veniturilor producătorilor prin comercializarea în comun a producției;
  • Crearea și promovarea lanțurilor scurte;
  • Respectarea standardelor comunitare de mediu si climă, siguranță alimentară etc.

BENEFICIARII:

  • Grupurile de producători din sectorul pomicol care se încadrează în definiția IMM-urilor și care au fost recunoscute oficial de către autoritatea competentă după 1 ianuarie 2014 și înainte de solicitarea sprijinului;

Valoarea SPRIJINULUI NERAMBURSABIL acordat este 100% public și nu poate să depășească anual 10% din valoarea producției comercializate și 100.000 euro/an.

Sprijinul  nerambursabil se plătește sub forma unui ajutor forfetar degresiv, în tranșe anuale, pe o perioadă care nu poate depăși cinci ani de la data la care grupul de producători a fost recunoscut.

Sprijinul nerambursabil se calculează pe baza producției comercializate anual prin intermediul grupului. În primul an, se poate plăti grupului de producători un sprijin calculat pe baza valorii medii anuale a producției comercializate de membrii acestuia, în ultimii trei ani înainte de aderarea la grup.

Sprijinul nerambursabil se va acorda ca procent din producția comercializată prin intermediul grupului astfel:

• anul I – 10%
• anul II – 8%
• anul III – 6%
• anul IV – 5%
• anul V – 4%.

Descarca de AICI Ghidul solicitantului.

  • Submăsura 6.2 – Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale

Fondurile disponibile pentru submăsura 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale” sunt de 18.300.000 euro.

Fondurile disponibile pentru submăsura 6.2 – ITI DD (Delta Dunarii) „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale” sunt de 3.500.000 euro.

SCOPUL investițiilor sprijinite în cadrul acestei submăsuri este sprijinirea facilitării diversificării prin înființarea și dezvoltarea de microîntreprinderi și întreprinderi mici în sectorul non-agricol din zonele rurale, în vederea unei dezvoltări economice durabile, creării de locuri de muncă și reducerii sărăciei în spațiul rural.

OBIECTIVELE submăsurii 6.2:

  • Crearea de noi activități neagricole, în special, pentru fermierii de mici dimensiuni sau membrii familiilor lor și în general, pentru micii întreprinzători din mediul rural;
  • Diversificarea economiei rurale prin creșterea numărului de microîntreprinderi și întreprinderi mici în sectorul non-agricol, dezvoltarea serviciilor și crearea de locuri de muncă în spațiul rural;
  • Încurajarea menținerii și dezvoltării activităților tradiționale.;

BENEFICIARII:

  • Fermierii sau membrii unei gospodarii agricole din spațiul rural, care își diversifică activitatea prin înființarea unei activități non-agricole pentru prima dată;
  • Persoanele fizice neautorizate nu sunt eligibile;
  • Micro-întreprinderi și întreprinderile mici din spațiul rural, care își propun activități non-agricole, pe care nu le-au mai efectuat până la data aplicării sprijinului
  • Micro-întreprinderi și întreprinderi mici noi, înființate în anul depunerii Cererii de finanțare sau cu o vechime de maxim 3 ani fiscali, care nu au desfășurat activități până în momentul depunerii proiectului(start-ups)

SPRIJINUL NERAMBURSABIL:

· va fi acordat sub formă de primă în două tranșe astfel:

– 70% din cuantumul sprijinului după semnarea Contractului de finanțare;
– 30% din cuantumul sprijinului se va acorda cu condiția implementării corecte a Planului de afaceri fără a depăși 5 ani de la data semnării Contractuluide finanțare.

· va fi în valoare de:

– 70.000 Euro/ proiect în cazul activităților de productie, servicii medicale, sanitar-veterinare și de agroturism
– 50.000 Euro/ proiect în cazul altor activități;

Descarca de AICI Ghidul solicitantului.

  • Submăsura 6.4 – Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole

Fondurile disponibile pentru submăsura 6.4 „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole” sunt de 35.000.000 euro.

Fondurile disponibile pentru submăsura 6.4 – ITI DD „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole” sunt de 7.000.000 euro.

SCOPUL investițiilor sprijinite în cadrul acestei submăsuri este de sprijin pentru microîntreprinderi şi întreprinderi mici din mediul rural, care își creează sau dezvoltă activități non-agricole în zonele rurale.

OBIECTIVELE submăsurii 6.4.

  • Stimularea mediului de afaceri din rural, contribuind la creșterea numărului de activități non-agricole desfășurate în zonele rurale;
  • Dezvoltarea activităților non-agricole existente; crearea de locuri de muncă, creșterea veniturilor populației rurale și diminuarea disparităților dintre rural și urban;

BENEFICIARII:

  • Micro-întreprinderile și întreprinderile mici existente, din spațiul rural;
  • Micro-întreprinderile și întreprinderile mici nou-înființate, din spațiul rural, care fac dovada cofinanțării;
  • Fermierii sau membrii unor gospodării agricole care își diversifică activitatea de bază agricolă prin dezvoltarea unei activități non-agricole în cadrul întreprinderii deja existente încadrabile în microîntreprinderi și întreprinderi mici;

Valoarea SPRIJINULUI NERAMBURSABIL va fi de maxim 90% din costul total al proiectului

nu va depăși 200.000 Euro/ beneficiar pe 3 ani fiscali si va respecta prevederile Regulamentului 1407/2013 cu privire la sprijinul de minimis.

Descarca de AICI Ghidul solicitantului

Sursa startupcafe.ro

E aproape necunoscută. Dar are un rol major în dezvoltarea oraşului Buzău. Iată cine este doamna din imagine

Se numeşte Luminiţa Colţeanu şi este funcţionar în cadrul Primăriei Buzău. Puţini buzoieni o cunosc, dar rolul său în dezvoltarea oraşului Buzău este capital. Ea coordonează departamenul de atragere a fondurilor europene din Palatul Comunal.

Ea şi încă doar trei colegi lucrează aici, în ciuda volumului de muncă şi a responsabilităţii enorme în condiţiile zecilor de milioane de euro puse în joc.

Nu face din asta un titlu de glorie, însă concurează cu primarul Toma pentru titlul neoficial şi nepremiat al angajatului care stă cel mai mult la serviciu din cadrul primăriei.

„Sunt mii de hârtii la fiecare proiect, care trebuie văzute sau făcute de mine. Iar orice netenţie, orice greşeală, poate avea consecinţe dintre cele mai grave. A rămâne până seara târziu în primărie, a veni şi sâmbăta şi duminica la birou, e un lucru comun pentru mine. Dacă sunt plătită suplimentar pentru asta ? Hm! A trebuit să mă ţigănesc, da ăsta e cuvântul, cu domnul Chiculescu în urmă cu câţiva ani pentru a primi, eu şi colegii mei, ceea ce trebuia să primim”.

Zâmbeşte trist când reporterul, mirat, spune că recompensă îi va fi o statuie în faţa Palatului Comunal. Nu stă mult pe gânduri, gândeşte şi vorbeşte repede, semne ale angajatului în permanenţă ocupat.

A amânat operaţia pentru a participa la şedinţa de Consiliu Local.

Zilele trecute, Luminiţa Colţeanu a participat la şedinţa Consiliului Local.

„Trebuia să fiu în spital. Am, uite aşa, o piatră la rinichi, care se şi mişcă. Mi-am amânat internarea şi operaţia pentru a fi al această şedinţă. Mă gândeam că voi fi chestionată de domnii consilieri, trebuia să fiu aici pentru a oferi explicaţii”.

Pentru departamentul său urmează luni şi ani foarte grei. Trebuie întocmite proiectele pentru achiziţia de autobuze, de asfaltare a străzilor, piste de biciclete, transformarea Pieţei Dacia, Park and Ride, etc. Toate aceste proiecte trebuie apoi meticulos urmărite în momentul în care vor fi realizate efectiv, pe teren.

„La Alba Iulia lucrează 30 de oameni la departamentul pentru fonduri europene”

Cititorii acestui articol probabil că au auzit despre dezvoltarea extraordinară din ultimii ani a oraşului Alba Iulia graţie proiectelor cu fonduri europene.

„Ştiţi câţi oameni lucrează în primăria Alba Iulia pentru atragerea de fonduri europene ? 30! Şi nici nu sunt plătiţi de către primărie. Toţi aceştia sunt plătiţi direct din sumele prevăzute în fondurile respective. Noi, în Primăria Buzău, suntem patru. Eu şi colega din acest birou plus alţi doi în biroul din faţă. Ar mai trebui angajaţi oameni, dar de unde să-i iei. E o slujbă specială, nu poţi să iei pe oricine de pe stradă şi să-l pui să lucreze la un proiect cu fonduri europene. O vină o port poate şi eu, sunt de principiu mai bine mai puţini, dar buni”.

Sursa buzoienii.ro

Fonduri Europene 2017: Cum iti faci pensiune agroturistica cu fondurile europene de 70.000 Euro sau 200.000 Euro

Pensiunile agroturistice sunt cele mai populare afaceri in randul antreprenorilor care iau fonduri europene de 70.000 de euro sau pana la 200.000 de euro in submasurile 6.2 , respectiv 6.4 ale Programului National Dezvoltare Rurala (PNDR), destinate afacerilor non-agricole la sate. Dar agropensiunile trebuie sa indeplineasca o serie de conditii pentru a putea fi finantate cu acesti bani europeni.

In ambele linii de finantare pentru afaceri non-agricole la sate – sumbasurile 6.2 si 6.4 – agropensiunile sunt incadrate in anexa 1 a proiectelor ghidurilor solicitantului, scoase in consultare publica de Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale. Aceasta inseamna ca agropensiunile – Facilitati de cazare pentru vacante si perioade de scurta durata, pe codul CAEN 5520, pot fi finantate inclusiv pentru constructie.

In submasura 6.2 a PNDR – „Sprijin pentru infiintarea de activitati neagricole in zone rurale” este prevazut un buget de 18,3 milioane de euro, pentru apelul de proiecte prin care vor fi finantate diferite afaceri non-agricole la sate.
Printre alte afaceri, antrprenorii vor ptea lua 70.000 de euro pentru pensiuni agroturistice, in cadrul acestei linii de finantare pentru care lansarea ghidului solicitantului in forma finala este prevazuta pentru luna aprilie.

Numai ca agropensiunile si solicitantii trebuie sa indeplineasca o serie de conditii in submasura 6.2:

  • Beneficiarul/ solicitantul trebuie sa desfasoare o activitate agricola – cresterea animalelor, cultivarea diferitelor tipuri de plante, livezi de pomi fructiferi – la momentul depunerii Cererii de Finantare. Dupa incheierea Contractului de Finantare, beneficiarul poate renunta la activitatea agricola cu conditia desfasurarii unei activitati mestesugaresti cu atelier de lucru, din care rezulta diferite articole de artizanat (pentru a respecta prevederile OANT 65/2013).
  • In cazul start-up-urilor, activitatea agricola poate fi dovedita de asemenea si in cazul in care actionarul majoritar absolut (care detine minimum 50%+1 din actiunile/partile sociale ale solicitantului) a desfasurat activitate agricola la momentul depunerii Cererii de Finantare;
  • Exploatatia agricola aferenta agropensiunii trebuie sa fie amplasata pe raza aceleiasi unitati administrativ – teritoriale (comuna) cu amplasamentul pe care se va realiza si investitia (in conformitate cu prevederile Ordinului ANT nr 65/2013, cu modificarile si completarile ulterioare);
  • Structurile de primire turistice cu functiuni de cazare de tipul pensiunilor agroturistice trebuie sa indeplineasca criteriile minime obligatorii prevazute in Ordinul presedintelui Autoritatii Nationale pentru Turism (ANT) nr. 65/2013, cu modificarile si completarile ulterioare. Nivelul de confort si calitatea serviciilor propuse prin proiect trebuie sa indeplineasca criteriile minime obligatorii pentru pensiuni agroturistice clasificate la minimum o margareta;
  • Pensiune agroturistica este o structura de primire turistica, avand o capacitate de cazare de pana la 8 camere, functionand in locuintele cetatenilor sau in cladire independenta, care asigura in spatii special amenajate cazarea turistilor si conditiile de pregatire si servire a mesei, precum si posibilitatea participarii la activitati gospodaresti sau mestesugaresti.
  • In pensiunile agroturistice, turistilor li se ofera masa preparata din produse naturale, preponderent din gospodaria proprie sau de la producatori autorizati de pe plan local iar gazdele se ocupa direct de primirea turistilor si de programul acestora pe tot parcursul sejurului pe care il petrec la pensiune. La cea de-a doua transa de plata beneficiarii vor depune obligatoriu Autorizatia sanitar-veterinara.
  • Pe toata perioada de valabilitate a contractului, in cadrul pensiunilor agroturistice se va desfasura cel putin o activitate legata de agricultura, cresterea animalelor, cultivarea diferitelor tipuri de plante, livezi de pomi fructiferi sau o activitate mestesugareasca, cu atelier de lucru, din care rezulta diferite articole de artizanat.
  • Schimbarea destinatiei unei locuinte in structura de primire turistica de tipul pensiune agroturistica este considerata investitie noua;
  • Pentru investitiile noi in structurile de primire turistica de tipul pensiune agroturistica (constructie noua / schimbarea destinatiei unei cladiri) suprafata de teren aferenta structurii de primire turistica trebuie sa fie in conformitate cu prevederile Ordinului presedintelui ANT nr. 65/2013 cu modificarile si completarile ulterioare, in vederea evitarii supra-aglomerarii si a fragmentarii excesive a peisajului natural;
  • Beneficiarul isi va lua angajamentul ca va introduce obiectivul investitional in circuitul turistic
  • Beneficiarul trebuie sa respecte cerintele de mediu specifice investitiilor in perimetrul ariilor naturale protejate.

In submasura 6.4 a PNDR, in care afaceri non-agricole eligibile vor putea lua pana la 200.000 de euro pentru investitii, agropensiunile trebuie sa indeplinesca in plus si alte conditii:

  • Beneficiarii submasurii 6.4 vor depune in perioada de monitorizare, anual, Raportul de monitorizare, pentru proiectele care vizeaza infiintarea si dezvoltarea agropensiunilor, la compartimentele Ex-post din cadrul Centrelor Regionale pentru Finantarea Investitiilor Rurale.
  • Aici vor intra si Planurile de arhitectura – planurile nivelurilor, sectiunile pentru principalele obiecte de constructii si de amplasare a utilajelor pe fluxul tehnologic vor avea in vedere si Norma Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor din 16 decembrie 2008 – 1. Unitati de alimentatie publica si unitati de comercializare a alimentelor.

Apelul submasurii 6.4 – „Investitii in crearea si dezvoltarea de activitati neagricole”, pentru care in aprilie ar urma sa se lanseze varianta finala a ghidului solicitantului, are alocat un buget de 35 milioane euro.

Conditiile minime care trebuie indeplinite de o pensiune de o margareta, conform Ordinului ANT 65/2013, sunt:

  • sa asigure in permanenta apa calda si rece la grupurile sanitare din cadrul structurilor de primire turistice cu functiuni de cazare si alimentatie publica.
  • sa asigure in spatiile de cazare ocupate, in spatiile de servire si in cele comune, o temperatura minima de 21 grade C iar pentru structurile de primire turistice in care dotarea cu sistem de climatizare/aer conditionat este obligatorie, o temperatura maxima de 25 grade C;
  • sa asigure personal calificat. Personalul de servire din structurile de primire turistice va purta imbracaminte specifica stabilita de operatorul economic in cauza, diferentiat in functie de conditiile de desfasurare a activitatii si ecuson cuprinzand cel putin prenumele si functia, iar restul personalului va purta echipament de lucru specific activitatii;
  • conditiile necesare astfel incat turistii sa nu fie deranjati de zgomotele produse de instalatiile tehnice ale cladirii sau de alti factori de poluare;
  • spatii de cazare cu lumina naturala directa si aerisire;
  • sa nu amplaseze spatii de cazare la subsolul cladirilor;
  • sa asigure o gama diversificata de servicii suplimentare, fara plata sau cu plata separat, conform listei orientative prezentate in anexa nr 1.1.1 cel putin 5 servicii (aici intra accesul la internet, sala de gimnastica, spalatorie, tenis de masa, solar, servicii gratuite ca pastrarea obiectelor de valoare, trezirea turistilor la anumite ore, birou de obiecte pierdute etc.).
  • sa asigure conectarea la sistemul integrat de evidenta a turistilor, in termen de 60 zile de la implementarea si operationalizarea acestuia.
  • sa asigure in spatiile de cazare materiale scrise, realizate estetic si tiparite in limba romana si in cel putin o limba de circulatie internationala cuprinzand informatii utile pentru turisti cu privire la:
    – instructiuni de folosire a telefonului, dupa caz;
    – tarifele interne si internationale pentru convorbiri telefonice;
    – lista cuprinzand serviciile suplimentare oferite si tarifele pentru cele cu plata, cu indicarea modalitatilor de solicitare a serviciului in camera;
    – lista de preturi cu preparatele room-service;
    – lista cuprinzand preturile produselor din minibar, dupa caz;
    – instructiuni de folosire TV, instalatie aer conditionat/climatizare dupa caz;
    – informatii turistice privind zona sau localitatea;
    – orice alte informatii ce ar putea face agreabil sejurul turistului;

Sursa startupcafe.ro