Articole

Boutique ANAF vinde diamante, bolizi şi podgorii

Cei care ştiu să caute pot găsi produse de lux la preţuri de chilipir, inaccesibile în comerţul la vedere. Fiscul a devenit un boutique exclusivist, care vinde la preţuri mult sub cele ale pieţei produse la care în mod normal nu ai acces oricum şi oriunde.

 

Aşa poţi cumpăra de la filialele ANAF diamante, super-bolizi de sute de cai putere, clădiri, vinuri unice de colecţie sau chiar podgorii întregi de vie, bunuri confiscate de la datornici sau condamnaţi penal. Totul e să te descurci în hățișul site-ului ANAF, învechit şi greu accesibil.

Una din cele mai spectaculoase oferte ale ANAF este cea iniţiată de regionala Galaţi, care vinde nu mai puţin de 33 de diamante naturale, de mărimi, culori şi claritate din cele mai variate.

6.525 lei cere ANAF pe 33 de diamante naturale

Amatorii de pietre preţioase certificate pot alege între un diamant de 0,437 carate, culoare J şi claritate I1, de calitate foarte bună, la preţul de 1.998 lei, altele de 0,099 carate, culoare G sau H şi claritate VS, considerate, de asemenea, de bună calitate, la un preţ de 301,5 lei şi până la un diamant de 0,03 carate, parţial ciobit, cu un preţ de numai 18 lei.

Un sac de aur

Tot Fiscul gălăţean vinde aproape nouă kilograme de aur, dar aici nu mai avem chilipiruri, întrucât preţul cerut este mai mare decât cel al pieţei. Este vorba despre 8.820,34 grame de bijuterii diverse, din aur de 14 karate, pentru care ANAF cere 150 lei/gramul. Dacă va reuşi să le vândă la acest preţ, Fiscul ar câştiga o sumă importantă, de peste 1,3 milioane lei.

Ia Gallard-ul, neamule!

La boutiqurile sale din alte regionale, ANAF scoate la vânzare bolizi pe care îi vezi de regulă în filme sau la oameni foarte bogaţi. Serviciul valorificare sentinţe penale din Bucureşti scoate chiar săptămâna viitoare la licitaţie un super Lamborghini Gallardo, an de fabricaţie 2006, cu motor de 4.961 centimetri cubi, preţ de pornire 312.210 lei, fără TVA. Asta înseamnă mai puţin de 70.000 de euro, în condiţiile în care un astfel de bolid costă şi peste 100.000 de euro. Tot aici poţi găsi un o limuzină Mercedes Benz S500 din 1997, cu motor de 4.973 centimetri cubi, la 28.620 lei. Adică 6.300 de euro pentru un model care se vinde cu peste 10.000 de euro. În celălalt capăt al ţării, la Fiscul din Iaşi, un Mercedes Benz ML 300 din 2010 este vândut cu 47.513 lei, echivalentul a circa 10.000 de euro. Preţul normal al acestui model este cel puţin dublu.

Agenţia imobiliară ANAF

ANAF scoate la vânzare mii de proprietăţi, în toată ţara, de la terenuri arabile, la apartamente, vile şi hale industriale. Atrage atenţia zilele acestea oferta Fiscului oltean, care a scos la licitaţie sediul Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Olt, din Slatina, cu un preţ de pornire de 1.197.000 lei, fără TVA.

Licitaţia anului, la Constanţa

Licitaţia anului însă pare a fi cea organizată de ANAF Constanţa, care a scos la vânzare nu mai puţin de 28 de parcele de vie, însumând 63,44 hectare de podgorii nobile, amplasate în Murfatlar şi Poarta Albă, cu un preţ de pornire de un milion de euro. Oferta viticolă a Fiscului de la malul mării nu este una singulară. În noiembrie, ANAF vinde 11.027 sticle de vin din vinoteca Staţiunii de Cercetare- Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Murfatlar, pentru care a stabilit un preţ de pornire al licitaţiei de 1.091.940,75 lei. Şi avem de-a face cu vinuri excepţionale, unice, vechi şi de 60 de ani: Chardonnay din 1950, Pinot Noir din 1960, Pinot Gris din 1950 etc.

4.145.682,75 lei este preţul minim cerut de Fisc pentru mai multe podgorii din Murfatlar

Fiscul vinde mărfuri dintre cele mai suprinzătoare, de multe ori la preţuri imbatabile. Problema este că anunţurile sunt bine ascunse pe site-ul lor, astfel încât cu greu ajungi la ele, cei mai mulţi doritori trebuind să se mulţumească cu chilipirurile din magazine fiscului.

 

Sursa Jurnalul.ro

4,170 total views, no views today

RASPBERRY angajeaza vanzatoare

,

UK MAXX LONDON angajeaza vanzatoare pentru magazinul RASPBERRY din Buzau, Sos. Spatarului, nr. 14.

Cerinte:
– experienta intr-un post similar (vanzare imbracaminte, casa de marcat)
– aspect fizic placut, ingrijit
– seriozitate

Relatii la telefon: 0784 22 11 11

2,539 total views, no views today

Vand teren intravilan in Maracineni

,

Terenul se afla intr-o zona rezidentiala in dezvoltare.
Se poate construi imediat pe el. La capatul terenului este trasa canalizare.
Stalp de curent in apropire, insa este in proiect retea electrica pe drumul din fata terenului.
Deschiderea este foarte generoasa in comparatie cu terenurile din vecinatate.
Poate fi parcelat in doua parti.

Pret: 20 €/mp

Detalii la nr. de tel.: 0746 891 905

2,610 total views, no views today

Articole de portofoliu