Colegiul Economic din Buzău a primit numele de „Regele Mihai I”

Astăzi, 25 martie 2024, la Buzău s-a desfășurat un eveniment istoric în educația buzoiană.

Colegiul Economic a primit numele de „Regele Mihai I”, într-un cadru deosebit, fiind prezent reprezentantul Casei Regale a României, Alteța Sa Regală Principele Radu al României.

Este un arc peste timp, pentru că actualul Colegiu Economic s-a numit inițial Școala Comercială Superioară, înființată în 1922, iar din 1936 și-a schimbat denumirea în Liceul Comercial de băieți „Marele Voievod Mihai”.

La acest eveniment, foarte bine organizat de doamna director Geta Burducea, au participat alături de elevii și profesorii liceului și directorii tuturor școlilor din municipiul Buzău.

Schimbarea numelui liceului este un nou început pentru această școală unicat, care pregătește viitori economiști și antreprenori, pentru că numele ales, „Regele Mihai I”, poate însemna mai multă energie, mai multă inspirație și mai multă motivare pentru a reuși în viață.

Este o mândrie că putem avea la Buzău un asemenea colectiv de profesori și elevi, care dovedesc în fiecare zi că educația este cel mai important lucru din viața noastră!

Felicitări și mult succes!

Sursă text: Facebook Constantin Toma

Ziua Păsărilor în natură – Buzău, Parcul Crâng

Societatea Ornitologică Română (SOR) sărbătorește în data de 1 aprilie Ziua Păsărilor în natură. Ca în fiecare an, vă chemăm să ieșiți în aer liber în această zi și să vă bucurați de spectacolul migrației de primăvară.
Începând cu 1994, Societatea Ornitologică Română a introdus în calendarul evenimentelor sale ziua de 1 aprilie ca Ziua Păsărilor, care era sărbătorită încă din perioada interbelică, în principal în școli. Profesorii profitau de această zi și le vorbeau elevilor despre lumea fascinantă a păsărilor și cum le puteau ajuta.
Este o perioadă bună de a ieși în natură, de a ne bucura de cântecul păsărilor, de a monta un cuib artificial, pe care mai apoi să-l monitorizăm și să-l igienizăm o dată la cel puțin doi ani, după ce înaripatele părăsesc „locuința”.
Cu prilejul zilei de 1 aprilie, ne dorim ca oamenii să învețe să recunoască speciile comune de păsări din parcuri și păduri, dar și să știe și cum le pot ajuta. Pe site-ul nostru, www.sor.ro, în pagina proiectului Ziua Păsărilor vor găsi toate informațiile importante: cum să le identifici după cântec și formă, cum să construiești și să amplasezi corect un cuib, cum să fii un bun birdwatcher și să ai grijă de natură.
Din fericire, nu este nevoie să străbatem distanțe mari pentru a putea vedea păsările sălbatice. Parcurile și pădurile sunt zone care atrag sute de păsări în această perioadă. Astfel, este de ajuns să ieșim în parcul din apropiere sau să facem o plimbare prin pădure, pentru a ne bucura de trilurile pițigoilor, mierlelor, florinților, sturzilor cântători sau ale cintezelor.
Și, pentru că știm că uneori identificarea păsărilor care cântă în tufiș sau prin coronamentul arborilor poate să fie o adevărată provocare, am creat paginile cu sunete care să vă ajute să aflați cum se numesc și cum cântă păsările comune din parcuri și păduri.
Așadar, vă așteptăm duminică, 31 martie, începând cu orele 11:30, în Parcul Crâng, să ne bucurăm și să sărbătorim împreună această zi plină de triluri și culori.