Lovitură de teatru pentru o tranzacţie istorică: Negocierile dintre Deutsche Bank şi Commerzbank au picat

Deutsche Bank şi Commerzbank au anunţat că discuţiile cu privire la o eventuală fuziune au eşuat pe fondul unor riscuri şi costuri prea ridicate, care au ucis încă din faşă şansa nemţilor la „un campion european”, aşa cum anunţase ministerul de Finanţe, potrivit Reuters.

După aproape şase săptămâni de discuţii, cele mai mari două bănci din Germania au anunţat că negocierile la nivel înalt cu privire la o fuziune s-au încheiat.

„Am concluzionat că această tranzacţie nu ar fi adus destule beneficii pentru a acoperi riscurile şi costurile”, a spus Christian Sewing, CEO-ul Deutsche Bank, fiind aprobat de omologul său de la Commerzbank, Martin Zielke.

Citește mai mult pe Ziarul Financiar

Povestea omului străzii care a devenit milionar iar acum angajează in compania lui doar oameni fără adăpost şi persoane cu nevoi speciale

Drew Goodall şi-a dorit dintotdeauna să devină actor. După ce a studiat actoria, la vârsta de 20 de ani a reuşit să obţină roluri secundare în filme precum Snatch şi About a boy, unde a întâlnit actori precum Brad Pitt şi Hugh Grant. Cu toate acestea, o critică despre modul în care juca avea să-i schimbe viaţa decisiv.

Devastat, Goodall a renunţat la actorie şi, deoarece nu mai avea niciun venit, lucrurile au început să se înrăutăţească şi în scurt timp a rămas fără niciun ban. Nu a vrut să le spună însă părinţilor despre situaţia sa şi să se întoarcă în casa familiei sale, deoarece a perceput acest lucru ca pe o înfrângere.

Citește mai mult pe Business Magazin

Angajaţii români preferă multinaţionalele

În ciuda majorărilor salariale repetate din sectorul public, doar trei din zece angajaţi spun că ar lua în calcul să lucreze într-o instituţie de stat în viitorul apropiat, arată datele unui sondaj efectuat de BestJobs.

Cei mai mulţi angajaţi, adică aproximativ şase din zece, rămân interesaţi de companiile private, în timp ce 9% ar vrea să lucreze în propria companie.

Dintre cei care preferă o carieră în sectorul privat, circa două treimi consideră un job într-o multinaţională ca fiind cel mai potrivit pentru ei, iar un sfert spun că li se potriveşte mai bine o companie de talie mijlocie, în timp ce doar unul din zece ar lucra pentru un start-up. Tot într-o instituţie mare şi-ar dori să lucreze şi 73% dintre cei care ar lua în calcul un job la stat în perioada următoare, în timp ce 26% ar prefera mai degrabă o instituţie de stat de dimensiuni mai mici, iar 1% sunt nehotărâţi.

Dacă şi-ar schimba jobul în viitorul apropiat, cei mai mulţi ar lucra, în ordinea relevanţei răspunsurilor, în domeniile financiar-contabil, resurse umane, inginerie, administraţie publică, logistică, retail şi transport, arată sondajul BestJobs.

Citește mai mult pe Business Magazin