Astăzi începe ,,Toamna Buzoiană“, cinci zile de sărbătoare a celor care trudesc la munca pământului

Începând din această după-amiază şi până duminică, 8 octombrie, Primăria Buzău şi Consiliul Judeţean, în parteneriat cu Direcţia Agricolă, organizează o nouă ediţie a ,,Toamnei Buzoiene”, tradiţionala sărbătoare a recoltei. Anul acesta, evenimentul se va desfăşura la Drăgaică şi va reuni numeroşi producători şi meşteri populari veniţi din tot judeţul. Aşadar, buzoienii sunt aşteptaţi cu bunătăţi tradiţionale, meşteri populari, o expoziţie agricolă şi artişti îndrăgiţi, la festivalul ,,Toamnei Buzoiene”, îndemnuri pe care le adresează şi conducătorii celor două instituţii care şi-au dat mâna pentru organizarea evenimentului.

Încă din cele mai vechi epoci, comunităţile locale şi-au organizat activităţile în concordanţă cu succesiunea ciclică a anotimpurilor. După lucrările agricole din timpul primăverii şi ale verii, toamna se culegeau roadele şi se strângea recolta, eveniment consacrat prin celebrări ale comunităţii, cu caracter laic sau religios. Roadele pământului erau celebrate încă din Antichitate, atunci când sărbătorile grecilor erau centrate în jurul zeiţei Demetra, cea care ocrotea agricultura şi care le dăruia muritorilor recolte îmbelşugate. Romanii aveau şi ei obiceiuri legate de sporul grânelor şi de sănătatea vitelor, acestea fiind asociate cu zeiţa Ceres. Sărbătorile dedicate purtau denumirea de Cerelia şi Vinalia. Iniţial, cultul recoltelor – sărbătoare care debutează la finalul lunii septembrie şi se desfăşoară până la jumătatea lunii octombrie – părea să predomine în civilizaţiile greacă şi romană, însă unele studii au demonstrat că tradiţia ar proveni din regiunile trace. Această realitate pare a fi confirmată prin faptul că toamna este marcată cu precădere de culesul viilor, una dintre cele mai străvechi preocupări ale comunităţii locale din partea aceasta a Europei.

Majoritatea popoarelor celebrează ziua recoltei: americanii şi canadienii sărbătoresc anual Ziua Recunoştinţei (Thanksgiving Day), germanii au Erntedank,  englezii Harvest Home, polonezii Subotka, ruşii au Dozynki, japonezii serbează recolta de orez prin Koshogatsu, chinezii celebrează Festivalul de la mijlocul toamnei şi Festivalul chinezesc al lunii, indienii au Lohri, Onam sau Pongal, evreii Sukkot, africanii au festivalurile Yam şi Homowo etc.

În perioada comunistă, în România s-a sărbătorit Ziua Recoltei în prima duminică din luna octombrie, eveniment pu­ternic politizat şi cosmetizat din cauza penuriei de produse agro-alimentare. După 1989, Ziua Recoltei a fost în continuare sărbătorită în unele zone ale ţării, precum Aiud, Braşov, Gherla, Reşiţa, Craiova, Te­cuci, Reghin sau Petroşani. Nu s-a mai păstrat o dată fixă, aceasta fiind diferită de la zonă la zonă.

Din cauza fenomenului încălzirii globale şi a matu­rizării timpurii a recoltei de toamnă, în România ultimului deceniu sărbătoarea tinde tot mai mult să fie devansată, dinspre mijlocul şi finele lunii octombrie, către a două jumătate a lunii septembrie. O evoluţie recentă importantă în marcarea rolului esenţial al sectorului agriculturii tradiţionale a avut-o intrarea în vigoare, la 11 iulie 2017, a Legii 168/2017 privind instituirea zilei de 10 octombrie ca ,,Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti”.

 

Sursa Opinia