Vânzările record obligă retailerii să-şi facă depozite în România

Creşterea consumului regăsită în majorarea cifrei de afaceri şi în sporirea numărului de magazine ale retailerilor se simte puternic pe piaţa industrială şi logistică din Bucureşti şi din marile oraşe. Companii puternice preferă să-şi construiască depozitele de marfă în România, de unde aprovizionează Bulgaria, Grecia, chiar şi Ungaria, Republica Moldova şi Ucraina.

Pe piața industrială şi logistică din România au fost livrate în perioada ianuarie-septembrie 2017 proiecte de peste 215.000 metri pătrați, din care 187.000 metri pătrați doar în București. Restul, de 28.100 metri pătrați, este localizat în zona centrală a ţării. În aceste condiții, stocul din România a depășit 2,9 milioane de metri pătrați, potrivit celui mai nou raport de piață publicat de JLL.

Firmele de retail și de logistică sunt cele mai active. Şase din primele zece tranzacţii au fost realizate de firme care activează în domeniul logisticii şi care au avut nevoie de mai multe spaţii de depozitare ca urmare a măririi volumului de activitate. Alte două au fost depozite noi închiriate de retaileri şi numai două tranzacţii au avut ca obiect spaţiile industriale.

“Inaugurarea spaţiului logistic accentuează rolul României la nivel regional. Decizia de a construi acest centru în Bucureşti a fost una firească, determinată de potenţialul de creştere local şi de interesul pentru sport, manifestat de români”

Gregory Richarte, Director Logistica, Decathlon

 

Centrul logistic din România al Decathlon este cel mai recent depozit inaugurat în România. Acesta are 29.000 mp şi va aproviziona România, Bulgaria şi Grecia

 

Sursa Jurnalul Național

 

703 vizite totale, 6 vizite astazi

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Vrei sa te alaturi discutiei?
Lasa comentariul tau !

Lasă un răspuns