Românii au o avere de 370 de miliarde de euro, maximul ultimilor 9 ani. Conform BNR, avuţia netă a unui român se apropie de 18.600 de euro, iar datoria pe persoană depăşeşte 1.500 de euro

Fiecare român are în medie o avuţie netă de aproximativ 18.600 de euro, de circa şase mai mică decât un european din zona euro, în timp ce dato­ria pe per­soană ajun­ge în România la circa 1.500 de euro, potrivit datelor BNR din Raportul asu­pra stabili­tăţii financiare 2017.

 

Populaţia din Româ­nia a ajuns în acest an la active de peste 1.700 de mi­liarde de lei (circa 370 mld. euro), din care cea mai mare pon­de­re re­vine activelor imobiliare, după cum re­iese din datele Băncii Naţionale.

Avuţia netă a populaţiei a crescut cu 6,1%, atât ca urmare a majorării activului fi­nan­ciar, cât şi a creşterii activului imobiliar.

Activele financiare nete au ajuns la ju­mă­tatea anului la 400 mld. lei, în timp ce valoarea activelor imobiliare a urcat la 1.336 mld. lei, conform datelor BNR.

Avuţia populaţiei a atins în 2017 cel mai ridicat nivel din ultimii nouă ani. O valoare mai mare a avuţiei populaţiei a fost înregistrată în anii de boom economic 2007 (1.822 mld. lei) şi 2008 (2.088 mld. lei).

Activele financiare nete, calculate ca diferenţă între activele financiare şi pasivele financiare (datorii), s-au dublat faţă de 2008, în timp ce comparativ cu nivelul din 2009, de 126 mld. lei, au crescut de peste trei ori.

Activele imobiliare au în continuare cea mai mare pondere în structura avuţiei nete a ro­mânilor, cu toate că tendinţa a fost descen­den­tă faţă de anii de boom economic, scăderea fiind determinată de ajustă­rile de preţ înregistrate în anii de criză. În cadrul activelor imo­biliare au fost incluse doar imobilele.

Pentru anul 2008, active­le imobiliare ale populaţiei au fost reestimate la un maxim de circa 1.900 mld. lei, mai mult decât dublu faţă de nivelul cuantificat  anterior.

Din activele financiare ale populaţiei aproximativ o treime au fost plasate în ultimii ani în depozite la bănci. Restul activelor financiare sunt în numerar, acţiuni, asigurări, fonduri de pensii, fonduri mutuale şi alte tipuri.

 

 

Sursa Ziarul Financiar

241 vizite totale, 1 vizite astazi

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Vrei sa te alaturi discutiei?
Lasa comentariul tau !

Lasă un răspuns