Articole

Decizie ISTORICĂ pentru Buzău | Se înființează Banca Națională de Gene

O decizie extrem de importantă pentru viitorul agriculturii românești, dar și pentru alte sectoare ale economiei naționale a fost luată aseară, la Buzău, de către ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea. La propunerea primarului Constantin Toma, Daea a decis ca, până în luna septembrie, să fie îndeplinite toate formalitățile pentru înființarea Băncii Naționale de Gene pentru Legumicultură, Floricultură, Plante aromatice și medicinale. Banca va lua ființă prin Ordonanță de Urgență, iar banii necesari vor fi acordați de Guvernul României.

Decizia ministrului Agriculturii, sosit aseară la Buzău alături de mai mulți directori din ministerul de resort, se sprijină pe o propunere făcută de primarul municipiului Buzău, Constantin Toma. Edilul de la Palatul Comunal a dezvăluit că, la sfârșitul săptămânii trecute, a avut o întâlnire cu ministrul Petre Daea chiar în biroul vicepremierului Marcel Ciolacu. A fost momentul în care, înțelegând importanța cercetării legumicole de la Buzău, ministrul a decis să viziteze orașul:

„Ne-am întâlnit cu domnul ministru Petre Daea în biroul viceprim-ministrului României, domnul Marcel Ciolacu. I-am povestit despre situația dezastruoasă în care se află Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Legumicultură (SCDL) Buzău și despre faptul că baza de semințe de legume a României este depozitată, spre păstrare, în saci și pungi. Este vorba despre soiurile românești obținute ca urmare a cercetării din ultimii 70 de ani.”, a  declarat primarul municipiului Buzău.

  • Constantin Toma: „S-ar putea ca 13 iulie să fie o zi istorică pentru legumicultura buzoiană și românească.”

În urma discuției, din biroul lui Ciolacu, ministrul Daea a venit ieri la Buzău, alături de responsabili de la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV), de președintele Academiei de Științe Agricole, profesorul Gheorghe Sin, și de vicepreședintele Academiei, fostul ministru Valeriu Tabără.

Timp de câteva ore, s-au efectuat vizite în solarii și pe teren și s-a discutat aplicat despre posibilitățile pe care le oferă cercetarea buzoiană. Impresionat de nivelul cercetării buzoiene, ministrul a stabilit un plan de măsuri pentru revigorarea Stațiunii. Totul va culmina însă cu înființarea, până în luna septembrie, a Băncii Naționale de Gene pentru Legumicultură, Floricultură, Plante aromatice și medicinale. Aici ar urma să se păstreze toate soiurile de legume românești obținute ca rezultat al cercetării.

  • Constantin Toma: „Locuri de muncă, salarii, de ce nu și o filială a USAMV”

Primarul Constantin Toma s-a arătat extrem de mulțumit de hotărârea luată aseară:

„Domnul Petre Daea este primul ministru al Agriculturii care vizitează Buzăul, iar decizia pe care a luat-o va contribui masiv la dezvoltarea legumiculturii buzoiene și românești. În felul acesta, se vor crea noi locuri de muncă, vom putea revigora activitatea SCDL, vom putea vinde genetică și, de ce nu, în perspectivă, să putem aduce la Buzău o filială de Horticultură a Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. În același timp, vom dezvolta forță umană înalt pregătită și, la fel de important, vom obține produse românești, sănătoase.”, a mai arătat primarul Constantin Toma.

La Buzău, cercetarea în legumicultură începe în mod oficial în 1957, însă activitatea în acest domeniu există de la 1867, odată cu venirea cultivatorilor bulgari, considerați unii dintre cei mai iscusiți legumicultori.

Sursa reporterbuzoian.ro

4,589 vizite totale, nici o vizita azi

Primarul Toma și-a prezentat azi, pe stradă, bilanțul primului an de mandat. Iată realizările cu care se laudă și obiectivele până la finalul anului

Astăzi, primarul Toma a împlinit un an din momentul în care a pășit pentru prima dat în biroul din Palatul Comunal.

Cu acest prilej și-a prezentat bilanțul celor 365 de zile de mandat.

S-a preferat o locație originală, strada Viilor, cu carosabilul și trotuarul asfaltate pentru prima dată.

Cu acest prilej, primarul a publicat o revistă color de 16 pagini unde au fost sintetizate principalele realizări, dar și obiectivele până la sfârșitul acestui an pe mai multe domenii: infrastructură, educație, social și cultural, sport și agrement și fonduri europene.

Toma a stat aproape o jumătate de oră în fața jurnaliștilor, a răspuns întrebărilor jurnaliștilor, dar și localnicilor care s-au strâns curioși și au spart în cele din urmă conferința de presă.

Mai jos cele mai importante trei pagini ale bilanțului, cele referitoare la infrastructură, unde se face referire la asfaltări de străzi, parcări, semafoare, sensuri giratorii, toalete ecologice, platforme de gunoi îngropate, ecarisaj și locuri de joacă. Cele care s-au făcut și cele care se vor face până la finele anului.

 Sursa buzoienii.ro

 

1,668 vizite totale, nici o vizita azi

Mesaj Primar Buzău – 8 Mai 2017

Bună ziua, dragi buzoieni!
Vorbesc în acest filmuleț de importanța a trei voturi în Consiliul Local Municipal, convocat de mine ca Primar în ședință extraordinară, joi 11.05.2017:
1 – votul privind aprobarea organigramei Poliției Locale;
2 – votul privind externalizarea către firme de avocați a unei părți importante din cele 566 de dosare pe care Primăria Buzău le are în diferite instanțe;
3 – votul pe o problemă ce-ar dinamiza activitatea în favoarea Buzăului, la Urbis Serv Buzău;
Modernizarea Buzăului este blocată de 10 luni ca urmare a blocării organigramei de funcționare a Primăriei Buzău.
Cu toate greutățile prin care trecem, s-au făcut pași importanți în a pune Buzăul la dispoziția cetățenilor săi!
Vă mulțumesc pentru încurajările pe care mi le adresați în permanență și fac tot ceea ce este nevoie să avem orașul pe care-l merităm!
Vă aștept săptămâna viitoare!

7,926 vizite totale, nici o vizita azi