A fost semnat contractul de finanțare pentru Spitalul „I. C. Brătianu”. Patru milioane de euro vin la Buzău

Luni, 21 august 2017, ora 12.00, la sala Delegatiei Permanente din cadrul Consiliului Judetean Buzau, președintele Petre Emanoil Neagu, a susținut o conferinta de presă, alaturi de reprezentantii Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud-Est, privind semnarea contractului de finantare pentru proiectul european „Restaurarea, conservarea si modernizarea Spitalului Brătianu”.

Imobilul situat pe B-dul Nicolae Balcescu nr. 40, va fi reabilitat și va deveni sediul Centrului Muzeal I.C. Bratianu.”, finantat in cadrul POR 2014-2020, Axa prioritara 5. Instituția nou înființată va avea nevoie de 14 angajați pentru diferite domenii de activitate.

Valoarea contractului este de 17.584.534 lei, adică aproape 4 milioane de euro care După această etapă, va urma procedura de licitație și apoi lucrările propriu-zise, care ar urma să se încheie până cel târziu în 2021.

„Am semnat, astazi, contractul de finantare, in valoare de 4 milioane de euro, pentru reabilitarea cladirii I. C. Bratianu, situata pe Bd. Nicolae Balcescu! Este primul proiect din Judetul Buzau finantat de Uniunea Europeana in cadrul Programului Operational Regional 2014-2020, cu o contributie de 2% a Consiliului Judetean Buzau! Multumesc ADR SE si intregii echipe din Consiliul Judetean Buzau care lucreaza pentru implementarea acestui proiect!”, a scris președintele Petre Emanoil Neagu pe pagina sa de Facebook.

Clădirea fostului spital „I.C. Brătianu”de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu este una emblematică pentru municipiul Buzău. Construită în anul 1895, de Prefectura județului, ea ajuns acum o ruină. Consiliul Județean a luat hotărârea de a o reabilita și a amenaja aici un Centru Muzeal.

Sursa reporterbuzoian.ro

Consumul de GPL ar putea creşte din toamnă, după scumpirea carburanţilor. Cât costă acum „benzina săracului” şi pe ce loc suntem în UE

Gazul Petrolier Lichefiat (GPL) cunoscut şi ca „benzina săracului” ar putea devebi un combustibil mai căutat pe piaţa românească din toamnă, moment în care benzina şi motorina se vor scumpi, ca urmare a creşterii accizei. Cât costă acest combusitibil şi unde stă România în clasamentul european al preţurilor.

La 1 aprilie 2014, Guvernul a introdus supraacciza pe carburanţi, de şapte eurocenţi pe litru. Benzina şi motorina s-au scumpit, pe care de consecinţă, cu 41 de bani pe litru. Cum această creştere a taxării nu a afectat şi GPL-ul, unii dintre proprietarii de maşini care foloseau benzina s-au orientat, după acea dată, spre acest combustibil alternativ.

Potrivit relatărilor din presă de la acea dată, numărul proprietarilor de maşini care şi-au montat instalaţii de GPL în maşină s-a dublat, în primul am care a trecut de la introducerea supraaccizei, faţă de anul anterior.

Situaţia este posibil să se repete din această toamnă. Supraacciza la carburanţi a fost eliminată de la 1 ianuarie 2017 dar va fi reintrodusă începând cu data de 1 septembrie. Ca atare, preţurile la benzină şi motorină vor creşte cu circa 10%, dacă petroliştii vor transfera în preţul final toată taxa, aşa cum se preconizează. Preţul GPL-ului nu va fi însă influenţat de noua taxă.

În momentul de faţă, preţul unui litru de GPL este echivalentul a 49 de eurocenţi în România, potrivit portalului mylpg.eu, de peste două ori mai mic decât al benzinei şi motorinei, care acum costă, în medie 1,01 euro.

După 1 septembrie, diferenţa va creşte, dat fiind că benzina şi motorina vor ajunge să coste 1,1 euro litrul.

Cu acest preţ de 0,49 euro, România este pe locul cinci în UE. Mai ieftin decât la noi este în Polonia (0,41 euro), Belgia(0,44), Luxemburg (0,45) şi Cehia (0,40).

Deocamdată, la benzină, suntem pe locul trei între statele membre, din punct de vedere al preţului, iar la motorină pe şapte, dar, după data de 1 septembrie, când va creşte acciza, sigur vom coborî în clasamentul statelor europene cu cei mai ieftini carburanţi.

 

Sursa economica.net

100.000 Euro pentru mici fabrici private: Se fac înscrieri în programul Microindustrializare 2017

Luni, începând cu ora 10.00, firmele mici și mijlocii (IMM) din România se pot înscrie în programul Microindustrializare 2017, prin care statul va oferi fonduri nerambursabile de maximum 450.000 de lei (aproape 100.000 euro) unor făbricuțe private, în anumite condiții.

Mici fabrici private pot să se înscrie cu planurile de afaceri în aplicația electronică deschisă pe site-ul aippimm.ro, AICI, în perioada 21 august 2017, ora 10.00 – 1 septembrie 2017, ora 20.00. Ministerul pentru mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat poate prelungi a termenul până la epuizarea bugetului alocat.

Alocaţia financiară nerambursabilă (AFN) pentru firmele selectate este de maximum 450.000 de lei pe beneficiar. Suma va acoperi cel mult  90% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului, în limita valorilor maxime prevăzute pentru fiecare cheltuială eligibilă.

Astfel, antreprenorul va trebui să suporte în final o contribuţie proprie de minim 10% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului. De asemenea, taxa e valoarea adăugată la înreaga valoare a proiectului va fi suportată de beneficiar (cu posibilitate de a o deduce, dacă are cod de TVA).

De asemenea, beneficiarul selectat efectuează cheltuielile, iar statul îi decontează ulterior costrurile  eligibile, în limita ajutorului nerambursabil obținut în program. Antreprenorii vor putea lua și credite de la bănci partenere în program, cu garanții, iar comisionul către Fondul de Garantare va putea fi decontat din program, dacă va fi prevăzut în planul de afaceri.

Bugetul total estimativ alocat schemei de minimis pentru perioada de implementare a acesteia este de 297.436.000 lei.

Bugetul alocat schemei de minimis pentru anul bugetar 2017, aprobat prin Legea nr. 6/2017  a Bugetului de Stat pe anul 2017, este de 74.359.000 lei.

Prin implementarea programului în perioada 2017-2020 statul estimează că va da ajutor de minimis unui număr de 660 de beneficiari, din care 165 de beneficiari în anul 2017.

  • Pe baza datelor din formularele depuse se va calcula punctajul aferent intreprinderii inscrise.
  • Completati cu atentie si fără diacritice.
  • Nu se accepta modificari ulterioare trimiterii formularelor catre operatori.
  • Daca la verificarea dosarului se va constata ca punctajul nu este identic cu cel calculat, dosarul respectiv va fi respins.
  • Pentru programele nationale implementate de catre Directia de Antreprenoriat si Programe pentru IMM datele de contact sunt urmatoarele: Tel: 021 40 10 528; 021 40 10 529; email: directia.imm@imm.gov.ro

RESURSE UTILE: Descarcă de AICI procedura oficială, modelul de plan de afaceri, lsta cheltuielilor eligibile și alte documente necesre în programul Microindustrializare 2017.

MICROINDUSTRIALIZARE 2017: Cine poate lua banii de la stat

Făbricuțele care vor putea lua banii de la stat sunt întreprinderi mici și mijlocii din toată țara,  iar în plus în municipiul București și în județul Ilfovvor putea să aplice și microîntreprinderile.

Acestea trebuie să mai îndeplinească o serie de condiții, cumulativ, printre care:

  • sunt organizate în baza Legii  nr. 31/1990 privind societăţile au în baza  Legii nr.1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei sau în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri;
  • au capital social integral privat;
  • asociaţii sau acţionarii care deţin mai multe societăţi nu pot aplica în cadrul prezentului program decât cu o singură societate;
  • sunt înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului şi îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României;
  • codul CAEN pentru care solicită finanţare este eligibil în cadrul Programului şi autorizat a fi desfăşurat la momentul inscrierii online, conform art. 15 din Legea 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice;
  • au cel puţin 1 an calendaristic de la înfiinţare la data deschiderii aplicaţiei electronice de înscriere a planului de afaceri;
  • nu au datorii la bugetul general consolidat şi la bugetele locale, atât pentru sediul social, cât şi pentru toate punctele de lucru;
  • nu au depăşit plafonul de minimis de 200.000 Euro pe durata a trei exerciţii financiare consecutive pentru o întreprindere unică.
  • nu se află în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, executare silită,  închidere operaţională, insolvenţă, faliment sau suspendare temporară a activităţii.
  • beneficiarii sunt obligaţi pentru o perioadă de minimum 3 ani începând cu anul următor acordării de ajutorului nerambursabil, să menţină investiţia pentru care primesc ajutor în, să păstreze numărul locurilor de muncă existente la data deschiderii aplicaţiei de înscriere și locurile de muncă create prin program.

MICROINDUSTRIALIZARE 2017: Domeniile CAEN eligibile

În plus față de condițiile de eligibiliate ale firmelor, beneficiarii trebuie să se încadreze în următoarele domenii eligibile, aferente codurilor CAEN din următoarele diviziuni:

  • 10 Industria alimentară
  • 11 Fabricarea băuturilor: eligibil doar codul CAEN 1107 – Producţia de băuturi răcoritoare nealcoolice; producţia de ape minerale şi alte ape îmbuteliate;
  • 13 Fabricarea produselor textile;
  • 14 Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte;
  • 15 Tăbăcirea şi finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor;
  • 16 Prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemnşi plută, cu excepţia mobilei; fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite;
  • 17 Fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie;
  • 1811 Tipărirea ziarelor;
  • 1812 Alte activitati de tipărire n.c.a.;
  • 20 Fabricarea substanțelor și produselor chimice cu excepția 2011, 2051, 2053, 2059.
  • 21 Fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice;
  • 22 Fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice;
  • 23 Fabricarea altor produse din minerale nemetalice;
  • 24 Industria metalurgică;
  • 25 Industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal, exclusiv maşini utilaje şi instalaţii – cu excepţia societăţilor care desfăşoară activităţi pe codurile CAEN aferente grupei 254 Fabricarea armamentului şi muniţiei;
  • 26 Fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice;
  • 27 Fabricarea echipamentelor electrice;
  • 28 Fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a.;
  • 29 Fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor;
  • 30 Fabricarea altor mijloace de transport cu excepția 3040;
  • 31 Fabricarea de mobilă;
  • 32 Alte activităţi industriale n.c.a.

Așadar, sunt excluse de la finanțare, ca și în celelalte programe IMM de la bugetul de stat, domenii legate de alcool, tutun, jocuri de noroc, armament, muniții, precum și agricultura și pescuitul (nu însă și procesarea, care intră la industrie alimentară etc.).

MICROINDUSTRIALIZARE 2017: Cheltuieli eligibile

Obiectul finanţării trebuie să se încadreze în una sau mai multe din urmatoarele categorii de cheltuieli eligibile:

a) Echipamente tehnologice, inclusiv echipamente IT tehnică de calcul tip PC, format din: unitate centrală, server, monitor, imprimantă /copiator /multifuncţională, inclusiv sisteme portabile, licenţe necesare desfăşurării activităţii, sisteme audio-video, cu excepţia jocurilor de noroc mecanice, electrice, electronice, meselor de biliard, automatelor muzicale;

b) Aparate şi instalaţii de măsură, control, reglare, cititoare pentru cod de bare, cântare electronice cu/fără printer pentru etichetare, aparate de marcat electronice fiscale;

c) Autoutilitare din categoria N1, N2, N3, cu excepţia vehiculelor de teren simbol G,  conform Ordinului MLPTL 211/2003 cu modificările şi completările ulterioare, exceptând  vehiculele de transport rutier de mărfuri în contul terţilor sau contra cost, solicitate de întreprinderile care efectuează transport rutier de mărfuri în numele terţilor sau contra cost. În cazul în care întreprinderea beneficiară de ajutor de minimis, pe lângă activitatea eligibilă pentru care solicită ajutor în cadrul schemei de minimis, desfăşoară şi activităţi de transport de mărfuri în contul terţilor sau contra cost, nu poate utiliza ajutorul de minimis pentru achiziţionarea de mijloace de transport marfă, decât dacă se asigură, prin separarea activităţilor sau o districţie clară între costuri, că activitatea exclusă din domeniul de aplicare al schemei nu beneficiază de ajutoare de minimis;

d) Investiţiile în active necorporale referitoare la brevete de invenție, mărci de produse si servicii (francize, etichetare ecologica, licente), software-uri necesare desfăşurării activităţii pentru care se solicită finanţare;
e) Achiziţionarea de spaţii de lucru, spaţii de producţie, inclusiv din elemente prefabricate Activele din cadrul acestei categorii nu trebuie să aibă destinaţie locativă, trebuie să fie funcţionale la locul implementării proiectului, la momentul decontului; La depunerea cererii de eliberare AFN, spaţiul trebuie să figureze ca punct de lucru şi cu codul CAEN accesat autorizat în respectiva locaţie;

f) Achiziţionarea de bunuri prevăzute la subgrupele 3.1 mobilier, 3.2 Aparatură birotică şi 3.3 sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale, conform H.G. nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe, cu completarile şi modificările ulterioare;

g) Realizarea unei pagini web pentru prezentarea activităţii solicitantului şi a produselor sau serviciilor promovate (inclusiv cheltuieli înregistrare domeniu, fără hosting), pentru operatorii economici care nu deţin altă pagină web şi care trebuie să fie funcţională la data depunerii cererii de eliberare a AFN și pe toată perioada de monitorizare;

h) Achiziţionarea de instalaţii/echipamente specifice în scopul obţinerii unei economii de energie, precum şi sisteme care utilizează surse  regenerabile de energie4 pentru eficientizarea activităţilor pentru care a solicitat finanţare;

i) Achiziţionarea de instalaţii de încălzire sau climatizare aferente spaţiului de lucru sau producţie;

j) Cursuri de dezvoltare a abilităţilor antreprenoriale – pentru asociatul / acționarul societăţii aplicante, curs organizat de către un organism autorizat recunoscut de educaţie antreprenorială în limita a maxim 4.500 lei. Furnizorii de servicii de instruire eligibili în cadrul Programului pot fi numai organizaţii furnizoare de instruire autorizate, care vor prezenta documente justificative privind calificarea persoanelor ce realizează instruirea în domeniul respectiv;

k) Comisionul de garantare aferent anului acordării garanţiei, datorate instituțiilor financiare care emit garanții pentru credite, în cazul garanţiilor acordate pentru creditele contractate de beneficiari în vederea realizării planurilor de afaceri acceptate în cadrul Programului, pentru solicitanţii care utilizează credit pentru implementarea proiectului;

l) consultanţă pentru întocmirea documentaţiei în vederea obţinerii finanţării în cadrul prezentului program şi implementarea proiectului (maxim 8000 lei fără TVA) . Furnizorii de servicii de consultanţă eligibili în cadrul Programului pot fi numai organizaţii furnizoare de consultanţă care au dreptul legal de a desfășura acest tip de activitate, respectiv au activitatea de consultanță în statut sau sunt întreprinderi care au ca activitate autorizată a fi desfăşurată una dintre activităţile incluse în cod CAEN clasa 70.

MICROINDUSTRIALIZARE 2017: Grila de punctaj

Pentru a spera la ajutorul nerambursabil de maximum 450.000 de lei de la stat, antreprenorii trebuie să obțină minimum 50 de punte, din totalul de 100 posibile, în urma evaluării planurilor de afaceri.

Grila de evaluare după care se va face punctajul prevede:

  • Societatea are cel puţin 2 angajaţi la momentul deschiderii aplicaţiei electronice – 10 puncte.
  • Societatea are cel puţin 1 angajat la momentul deschiderii aplicaţiei electronice – 5 p.
  • Societatea NU are angajaţi la momentul deschiderii aplicaţiei electronice – zero puncte.
  • Societatea/Asociatul/Actionarul NU a mai beneficiat de alocaţie financiară nerambursabilă in cadrul programelor nationale pentru sprijinirea IMM-urilor în ultimii 3 ani – 10 puncte.
  • Societatea/Asociatul/Actionarul a mai beneficiat de alocaţie financiară nerambursabilă in cadrul programelor nationale pentru sprijinirea IMM-urilor în ultimii 3 ani – zero puncte.Cel puținn 4 locuri de muncă create prin planul de afaceri din program – 20 p
  • Locuri de muncă create ≥ 3 – 15 p
  • locuri de muncă create ≥ 2 – 10 p.
  • Punctaj suplimentar pentru minim 1 loc de muncă din cele noi create în 2017  pentru 1 absolvent începând cu anul 2012/ şomer/ persoana defavorizata – 5 p
  • Punctaj suplimentar pentru minim 2 locuri de muncă din cele noi create în 2017   pentru 2 absolvenţi începând cu anul 2012/ şomeri/ persoana defavorizata – 10 p.
  • Valoarea procentului aferent aportului propriu este ≥ 25% din valoarea eligibilă a proiectului – 20 p.
  • Valoarea procentului aferent aportului propriu este ≥ 20% din valoarea eligibilă a proiectului – 15 p.
  • Valoarea procentului aferent aportului propriu este ≥ 15% din valoarea eligibilă a proiectului – 10 p.
  • Ponderea investitiilor in echipamentele prevazute la pct 2.1 si 2.2, 2.3.6. din HG 2139/2004 si  software-uri necesare desfăşurării activităţii sau obiecte de inventar asimilate grupelor menționate – 15 p.
  • Ponderea investitiilor în mijloace fixe prevazute la pct 2.1 si 2.2 (inclusiv echipamente IT- tehnică de calcul) 2.3.6. din HG 2139/2004 sau obiecte de inventar asimilate grupelor menționate si  software-uri necesare desfăşurării activităţii reprezinta mai mult de 60% din valoarea cheltuielilor eligibile inscrise in planul de afaceri – 15 p.
  • Ponderea investitiilor în mijloace fixe prevazute la pct 2.1 si 2.2 (inclusiv echipamente IT- tehnică de calcul) 2.3.6. din HG 2139/2004 sau obiecte de inventar asimilate grupelor menționate si  software-uri necesare desfăşurării activităţii reprezinta mai mult de 50% din valoarea cheltuielilor eligibile inscrise in planul de afaceri – 10 p.
  • Ponderea investitiilor în mijloace fixe prevazute la pct 2.1 si 2.2 (inclusiv echipamente IT- tehnică de calcul) 2.3.6. din HG 2139/2004 sau obiecte de inventar asimilate grupelor menționate si  software-uri necesare desfăşurării activităţii reprezinta mai puţin de 40% din valoarea cheltuielilor eligibile inscrise in planul de afaceri – zero puncte.
  • Societatea A obţinut profit din exploatare la 31.12.2016 – 10 p.
  • Societatea NU a obţinut profit din exploatare la 31.12.2016 – zero puncte.
  • Asociatul/Actionarul nu a mai avut/nu are calitatea de asociat/actionar in alta societate înfiinţată în baza Legii 31/1990 cu completările şi modificările ulterioare – 5 p.
  • Asociatul/Actionarul NU a mai avut / NU are calitatea de asociat/actionar in alta societate înfiinţată în baza Legii 31/1990 cu completările şi modificările ulterioare sau în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri cu modificările şi completările ulterioare – 5 p.
  • Asociatul/Actionarul A mai avut/ ARE calitatea de asociat/actionar in alta societate înfiinţată în baza Legii 31/1990 cu completările şi modificările ulterioare sau în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri cu modificările şi completările ulterioare – zero puncte.

Potrivit procedurii de implementare a programului, în maximum 60 de zile lucrătoare de la semnarea contractului de finanțare, dar nu mai târziu de  15 iunie 2018, beneficiarul este obligat să efectueze cheltuielile şi să depună documentaţia de decont la sediul Agenției pentru IMM, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului (AIMMAIPE) de care aparține. Aceste agenții sunt organisme teritoriale ale Direcției de Antreprenoriat și Programe pentru IMM (DAPIMM) din subordinea Ministerului pentru Mediul de Afaceri.

Cheltuielile eligibile pentru care se vor aloca fonduri din cadrul Programului vor fi  certificate prin vizita la faţa locului a reprezentanţilor AIMMAIPE în termen de 10 zile lucrătoare de la depunerea decontului.

În situaţia neefectuării cheltuielilor, sau în cazul în care cheltuielile nu corespund cu elementele de cost aprobate prin notificarea iniţială, sau nu sunt noi şi puse în funcţiune, beneficiarul nu primeşte finanţare pentru acestea.

Sursa startupcafe.ro